România, condamnată la CEDO pentru că nu a luat măsuri de protejare a unui copil agresat de tatăl lui

Cazul D.M.D contra României a ajuns în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în 2013, după ce în ţară mama copilului se judecase timp de opt ani ca să demonstreze relele tratamente aplicate de tată minorului. Curtea a constatat că autorităţile statului nu au făcut nimic pentru protecţia copilului în vârstă de trei ani la data primei reclamaţii a mamei, că poliţia a avut nevoie de patru plângeri ca să ia măsuri, iar justiţia română a decis că tatăl nu a fost atât de agresiv cu copilul încât să-i dea o pedeapsă mai mare de un an cu suspendare, potrivit APADOR-CH, care a reprezentat la CEDO acest caz.

D.M.D s-a născut în 2001, iar părinţii lui au divorţat în 2004. Înainte de divorţ, mama a semnalat agresiunile soţului la un hotline al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului din Bucureşti. Autorităţile au declarat că au „monitorizat cazul”, copilul fiind inclus într-un program de consiliere psihologică începând din 2004. În pofida monitorizării, comportamentul tatălui a continuat, astfel că mama a depus patru plângeri la Poliţia Bucureşti (în martie, aprilie, mai şi iunie 2004) şi abia la cea de-a cincea poliţia a înaintat dosarul către procuror, după ce a audiat mama şi mai mulţi martori din centrul maternal în care fusese internată cu copilul.

Ancheta procurorului a durat doi ani (2005-2007), timp în care au fost audiaţi martori şi s-a făcut o expertiză, care a demonstrat că minorul a suferit traume din cauza comportamentului agresiv al tatălui. Pentru că în primă instanţă tatăl a negat că şi-ar fi bătut fiul, tribunalul l-a achitat, în 2008, motivând> „comportamentul nepotrivit ocazional al tatălui nu a fost suficient de sever ca să constituie o infracţiune”.

În apelul făcut de mamă în 2009, instanţa l-a audiat şi pe copil, care a declarat că tatăl său l-a lovit, l-a încuiat într-o debara întunecoasă, că a aruncat apă pe el în timp ce dormea, că adesea era agresiv şi cu mama lui, cu bunica sau mătuşa maternă şi că nu vrea să îşi întâlnească tatăl pentru că îi e frică de el.

Alte articole

FACIAS: România a plătit în ultimii cinci ani peste 49 de milioane de euro pentru condamnările la CEDO. Statul nu a recuperat niciun leu de la vinovați, suma fiind achitată exclusiv din bugetul public

DOCUMENT CEDO oferă clarificări cu privire la decizia sa în cazul Călin Georgescu: „Domnul Georgescu nu a prezentat niciun argument în sprijinul plângerilor sale”

Condamnat la patru ani de închisoare cu suspendare de a doua instanţă, tatăl a făcut apel, cerând şi o examinare a copilului de către un medic legist. În urma readministrării tuturor probelor, Curtea a constatat că „faptele tatălui nu pot fi considerate pedepse fizice izolate, sau aleatorii pe care părinţii le pot administra copiilor lor minori, ci că au fost grave şi i-au provocat copilului probleme de ataşament”. Pedeapsa pentru tată a fost de un an cu suspendare şi interzicerea drepturilor părinteşti pe doi ani.

CEDO a constatat că în acest caz a fost încălcat articolul 3 din Convenţia Europeană (nimeni nu poate fi supus torturii sau tratamentelor inumane şi degradante), că autorităţile române nu au luat măsuri pentru protejarea copilului şi nici pentru aplicarea unor pedepse suficient de aspre pentru a descuraja agresiunile asupra minorilor.

Curtea a constatat că ancheta a fost prea lungă şi ineficientă şi că durata procedurilor judiciare a fost şi ea excesivă. Guvernul român a motivat că durata mare a procedurilor şi a procesului s-au datorat grijii de a nu comite vreo eroare judiciară.

România va trebui să-i plătească copilului 10.000 de euro daune morale.

Decizia Curţii Europene a avut şi câteva opinii concurente, una dintre ele cerând măsuri concrete şi mai dure pe care statele sunt obligate să le ia în astfel de situaţii:
„Calvarul reclamantului în instanţele româneşti a durat între iulie 2004 şi noiembrie 2012. Copilul avea 3 ani când a început şi aproape unsprezece când a terminat. Toată copilăria i-a fost dominată de procedurile penale. Autorităţile nu au luat nicio măsură în privinţa primelor patru plângeri penale depuse de mama solicitantului. Odată ce au decis să reacţioneze, le-a luat aproape trei ani şi jumătate pentru a finaliza ancheta într-un caz de abuz asupra copiilor, iar procedura în ansamblu a durat mai mult de opt ani pe trei niveluri de jurisdicţie. Faptul că făptuitorul a fost condamnat în cele din urmă şi i sa acordat o pedeapsă cu suspendare de un an de închisoare nu compensează lipsa de diligenţă în conducerea cazului şi nici nu duce la concluzia că ancheta privind acuzaţiile de maltratare a unui copil vulnerabil a fost eficace. Statele membre ale Consiliului Europei au o obligaţie pozitivă de a interzice toate formele de violenţă împotriva copiilor şi de a investiga, de a urmări în justiţie şi de a pedepsi pe cei responsabili de astfel de violenţe. Această pedeapsă ar trebui să fie suficient de severă pentru a acţiona ca un factor de descurajare, aşa cum prevede Convenţia privind prevenirea şi combaterea terorismului”.