Ambuscadă în Niger: Trei militari americani au fost ucişi, iar alţi doi au fost răniţi

Trei militari din forţele speciale ale Statelor Unite au fost ucişi, iar alţi doi au fost răniţi, într-o ambuscadă care a avut loc miercuri în timpul unei misiuni de patrulare în sud-vestul Nigerului, potrivit unor oficiali americani citaţi de site-ul agenţiei Reuters.
Alina Costache
05 oct. 2017, 04:19
Ambuscadă în Niger: Trei militari americani au fost ucişi, iar alţi doi au fost răniţi

Militarii au fost atacaţi într-o zonă cunoscută pentru prezenţa mai multor insurgenţi, inclusiv ai Al-Qaida în Maghrebul Islamic (AQMI) şi ai organizaţiei terorite Stat Islamic.

Un purtător de cuvânt al Comandamentului SUA din Africa a confirmat că o patrulă comună SUA-Niger a fost ţinta unui atac în sud-vestul Nigerului, fără a oferi detalii suplimentare.

O sursă diplomatică din Niger a precizat, sub protecţia anonimatului, că printre victime se află şi cinci soldaţi ai Nigerului, iar atacatorii au venit din zona frontierei cu statul Mali.

Comandamentul militar al SUA din Africa a detaşat sute de militari în regiune, inclusiv la o bază aeriană din Agadez, oferind pregătire şi sprijin armatei Nigerului în aspecte precum colectarea de informaţii şi supravegherea, fără a exista victime până în prezent.

Forţele africane de securitate, susţinute de trupe occidentale, au intensificat eforturile de combatere a grupărilor islamiste care fac parte dintr-o insurgenţă regională ce s-a dezvoltat în deşerturile sărace şi slab populate din regiunea Sahel (care ocupă mari porţiuni din Senegal, Mauritania, Mali, Burkina Faso, Niger, Ciad, Etiopia şi Sudan).

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Imagini de la priveghiul interlopului Ilie Bălăceanu, pe lux și opulență! Casa lui, plină ochi
Fanatik.ro
Povestea transferului lui Ofri Arad la FCSB: “Atunci mi-a spus Gigi Becali că e fotbalist!”
Capital.ro
Viața la bloc 2026. Plata este obligatorie. Proprietarii de locuințe achită banii chiar dacă nu au consum
Playtech.ro
Turiștii au făcut topul celor mai neprietenoase orașe din Europa. Unele sunt pline de români. „Nu ne mai întoarcem acolo”
Adevarul
Un român a câștigat al doilea mandat de primar într-o localitate din Germania. Dominic Fritz: „E și o victorie a valorilor europene”
wowbiz.ro
Primele măsuri după ce o dronă s-a prăbușit în Galați, anunțate de Nicușor Dan: „Consulul Rusiei de la Constanţa a fost declarată persoană non grata, iar consulatul se va închide”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O familie din Moldova, spulberată în drum spre o nuntă. Cinci persoane și-au pierdut viața, printre care și doi copii
iamsport.ro
Șeful CCA, avertisment uluitor pentru arbitri: ”Anul ăsta să nu vorbiți la telefon!”
MediaFlux
Pensie și concediu pentru cei care au grijă de membrii familiei. Ce prevede Statut european al îngrijitorilor
stirilekanald.ro
Ce sunt bacteriile bune și cum le alegi
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți