Cosmin Contra a răguşit la primul meci: „Am avut emoţii”

Selecţionerul Comin Contra a răguşit la primul meci pe banca tehnică a echipei naţionale. El a afirmat, după victoria, scor 3-1, cu Kazahstan, că a încercat să le imprime agresivitate jucătorilor "tricolori" şi că este mulţumit de evoluţia lor.
Filip Stan
05 oct. 2017, 21:18
Cosmin Contra a răguşit la primul meci:

„Am avut emoţii, ca la orice debut, ca antrenor sau pe orice funcţie. Mă bucur pentru băieţi că au înţeles că este un nou început. Am încercat în aceste două zile în care am fost împreună să le dau din agresivitate şi în multe momente am reuşit. Budescu era într-o formă bună şi eu cred că merita să joace, l-am simţit bine şi la antrenamente, mă bucur pentru el. El trebuia să bată penaltiul. Le-am  transmis jucătorilor să avem atitudine, să jucăm fotbal, agresivitate, să stăm cât mai mutl în jumătatea adversarilor. Dacă vom continua aşa şi ne vom îmbuntăţi un pic aceste momente de relaxare, cred că suntem pe drumul cel bun. Sunt mulţumit azi. În Danemarca mergem să jucăm bine şi sper să facem un joc bun. Poate răzbunăm acea generaţie după mult timp, îmi doresc asta, făceam parte din acea generaţie şi ştiu ce a însemnat acel eşec în Danemarca.”, a declarat Contra, la TVR.

Reprezentativa României a învins, joi, la Ploieşti, cu scorul de 3-1 (2-0), selecţionata Kazahstanului, la debutul noului selecţioner Cosmin Contra. Acesta a fost penultimul meci pentru „tricolori” în Grupa E a preliminariilor Cupei Mondiale din 2018. Antrenată anterior de germanul Christoph Daum, naţionala română nu mai avea şanse de calificare la turneul final din Rusia

DailyBusiness
Donald Trump și Friedrich Merz au discutat în Biroul Oval despre Iran, tarife și Ucraina
Spynews
Gabriela Cristea rupe topurile chiar și în pijamale! Prezentatoarea TV a făcut din nou furori
Fanatik.ro
Carlos Mora şi Raul Florucz, propuşi la FCSB: “Nici nu i-a interesat!”. Pe ce sumă poate pleca jucătorul Universităţii Craiova. Exclusiv
Capital.ro
Regulă pentru gunoi. S-a impus zi fixă. Aruncarea deșeurilor în alta zi aduce amendă românilor
Playtech.ro
Cât de mare este pericolul pentru România după escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu. Când ar putea convoca președintele CSAT ANALIZĂ
Adevarul
„Prost pentru că e fricos și fricos pentru că e prost”: CTP explodează după declarațiile lui Nicuşor Dan privind umbrela nucleară a Franței
wowbiz.ro
Donald Trump cere sprijinul Europei în conflictul cu Iranul: „Toți aliații să colaboreze în această misiune”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un român a fost condamnat la 15 ani de închisoare în Rusia! Acesta este acuzat de culegere de informații secrete în favoarea Ucrainei
iamsport.ro
Decesul surorii i-a marcat viața fostului antrenor de la Universitatea Craiova: ”Avea 19 ani, părinții au fost devastați, o tragedie fără margini”
MediaFlux
Când se dau bani în plus pentru pensionari și mame. Discuția finală dintre Nicușor Dan și liderii Coaliției
stirilekanald.ro
Bărbat ucis de propriul frate și aruncat în...
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj