Meteorologii anunţă o iarnă grea. Ministrul Transporturilor: „Nu vom fi luaţi pe nepregătite”

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a dat asigurări, vineri, că drumarii sunt pregătiţi să intervină pentru deszăpezirea şoselelor din ţară şi a spus că anul acesta ”nu vom mai fi luaţi pe nepregătite de iarnă”.
Alina Costache
06 oct. 2017, 11:32
Meteorologii anunţă o iarnă grea. Ministrul Transporturilor:

Într-o declaraţie de presă la Timişoara, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a precizat că a avut o primă întânire cu directorii direcţiilor regionale de drumuri în care s-a discutat despre deszăpezire.

„Am avut înainte de a intra în plenul dezbaterii o primă întâlnire cu directorii regionali pentru a le transmite nişte mesaje foarte clare şi primul este legat, aşa cum vă aşteptaţi, de iarnă. Vreau să vă spun că în acest an, din punct de vedere al contractelor pentru deszăpezire, avem acoperite toate zonele din toată ţara. Din cele 58 de zone, avem 57 acoperite cu contracte, vorbesc de contracte multianuale, pe patru ani. S-a încheiat şi contractul cu sarea. Mai avem două loturi pe Bucureşti care urmează şi acelea să fie soluţionate contestaţiile, dar şi în cazul în care nu se vor soluţiona în timp util, avem utilajele necesare să facem faţă. Deci în acest an nu vom fi luaţi pe nepregătite de iarnă”, a spus ministrul.

Răzvan Cuc a mai spus că fiecare direcţie regională de drumuri şi-a putut face achiziţia pentru pregătirea de iarnă, astfel că nu sunt motive să intervină probleme.

„Le-am spus drumarilor şi le-am amintit că încă de la începutul anului am făcut în aşa fel încât fiecare DRDP să devină unitate operaţională asfel încât să îşi poată lansa singuri procedurile de achiziţii şi să nu mai aşteptăm după lungile avize ale CNAIR. Nu vor avea nicio scuză, niciunul, dacă avem elemente şi apar probleme în procesul de deszăpezire. De asemenea, le-am spus că vom avea ca şi procedură, în momentul în care se va anunţa un cod portocaliu sau suntem informaţi că vor fi condiţii meteo nefavorabile, pe o anumită regiune, voi trimite un secretar de stat în acea regiune care se va implica şi va coordona personal activităţile pentru a se finaliza aşa cum ne dorim cu toţii”, a mai spus ministrul.

Cuc a mai precizat că premierul Mihai Tudose a solicitat ca deszăpezirea să se facă într-un termen de 12 ore.

„După cum ştiţi, şi premierul Mihai Tudose a spus că îşi doreşte ca deszăpezirea să se facă în 12 ore şi noi încercăm să menţinem acest termen. Bineînţeles, suntem strâns legaţi şi de condiţiile meteo, dar totodată şi de înţelegerea participanţilor la trafic ca în momentul în care sunt condiţii meteo nefavorabile se intervine pentru decongestionarea zăpezii de pe carosabil, în momentul în care nu avem autovehicule blocate pe DN-uri sau pe autostrăzi. Altfel, prioritatea numărul unu se transferă în salvarea vieţilor omeneşti”, a mai precizat Răzvan Cuc.

Ministrul Transporturilor a concluzionat că nu va ezita să îi demită pe directorii de direcţii regionale care nu îşi fac treaba.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
S-a aflat ce face, de fapt, Gabi Tamaș, cu mâncarea de la Survivor România. Fostul fotbalist a șocat pe toată lumea
Capital.ro
Ambasada Rusiei reacționează după explozia dronei în Portul Constanța și critică poziția MApN
Playtech.ro
Poate un avion să aterizeze în siguranță dacă are o defecțiune la trenul de aterizare?
Adevarul
„S-a poziționat într-o antiteză clară față de Germania”. Anunțul lui Siegfried Mureșan despre decizia României în controversa momentului
wowbiz.ro
Scena sfâșietoare cu soția polițistului din Piatra Neamț, ucis de propriul fiu. S-a așezat pe jos, la căpătâiul lui, împietrită de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
Valentina Pelinel, în pericol? Cristi Borcea, mărturii fără perdea: ”Le-am înșelat și le-am lăsat. Eu sunt cel mai important”
MediaFlux
Anunț privind pașapoartele pentru această vară. Ministerul de Interne face recomandări românilor
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți