Consiliul Concurenţei ia în calcul o investigaţie în rândul băncilor, dacă descoperă nereguli în creşterea ROBOR-ului

Consiliul Concurenţei ia în calcul declanşarea unei investigaţii în rândul băncilor, dacă descoperă indicii în ceea ce priveşte creşterea ROBOR din ultima perioadă, a declarat preşedintele instituţiei, Bogdan Chiriţoiu.
Iulian Tudor
07 oct. 2017, 10:13
Consiliul Concurenţei ia în calcul o investigaţie în rândul băncilor, dacă descoperă nereguli în creşterea ROBOR-ului

„O perioadă lungă de timp, dobânzile au fost foarte scăzute. Dacă vom avea indicii privind înţelegeri între bănci, luăm în calcul o posibilă investigaţie”, a declarat preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, potrivit news.ro.

De asemenea, autoritatea derulează deja o anchetă în sistemul bancar, prin care vrea să vadă de ce în România sunt comisioane mai scumpe decât în alte ţări, investigaţie ce va finalizătă în iunie 2018.

„Avem deja în desfăşurare o anchetă sectorială în privinţa băncilor, ce va fi gata anul viitor. Vrem să aflăm ce serviciile bancare din România sunt mai scumpe ca în alte ţări. Este foarte important pentru economie şi pentru cei care au credite, inclusiv pentru mine”, a adăugat Bogdan Chiriţoiu.

Indicele Robor la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor în lei cu dobânda va­ria­bilă, a stagnat vineri la 1,78%, după ce miercuri şi joi a avut o evoluţie uşor descendentă.

Aceeaşi evoluţie a avut şi indicele Robor la 6 luni, fo­losit în special în calculul dobânzilor la cre­ditele ipotecare, care s-a menţinut vineri la 1,87%, la fel şi joi.

Robor la 3 luni este indicatorul principal în funcţie de care se calculează dobânzile variabile la creditele în lei.

Acesta a crescut accelerat din data de 18 septembrie, când a atins nivelul de 1%.

Creşterea indicelui Robor din ultimele zile este legată de probleme de lichiditate ale pieţei, în condiţiile în care gradul de colectare a Fiscului a crescut, iar specialiştii Băncii Naţionale a României (BNR) vor găsi soluţii pentru a tempera creşterea acestui indice, a declarat marţi ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, după o întâlnire cu reprezentanţi ai BNR.

ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii pentru creditele în lei acordate pe piaţa interbancară, iar creşterea acestui indicator va duce la un avans al ratelor în cazul creditelor în lei.

DailyBusiness
Lobga Rangzen, un apărător al drepturilor tibetanilor, a murit după ce și-a dat foc în fața sediului ONU
Spynews
Imaginile momentului! Tatăl lui Mario Berinde, dărâmat de durere la mormântul fiului său! Ce gest a făcut | VIDEO
Fanatik.ro
Primul transfer al Rapidului după succesul categoric cu Dinamo Kiev. „Are foarte multă forță”. Exclusiv
Capital.ro
UPDATE: Premierul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, și-a anunțat demisia. Maia Sandu: Am așteptat mai multă implicare
Playtech.ro
Românii cu locuințe afectate de inundații sau furtuni pot cere despăgubiri. Unde trebuie anunțată paguba
Adevarul
Godină, reacție în scandalul azilelor din Bihor: „Oamenii erau îngrijiți bine, dar lucrurile nu funcționau legal”
wowbiz.ro
Codruța Filip și Valentin Sanfira, surprinși din nou împreună. Fanii au crezut că nu văd bine
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cine este tânărul găsit fără suflare în apropierea unui lac din Iași! Avea doar 18 ani și dispăruse în urmă cu cinci zile
iamsport.ro
Decizia luată de Kopic în privința viitorului său, după ce a plecat de la Dinamo
MediaFlux
Avertismentul economiștilor: „Europa de Est a îmbătrânit înainte să se îmbogățească”. Cum se mai pot salva sistemele de pensii
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?