PROGNOZA METEO pentru URMĂTOARELE ZILE. Vremea se va încălzi în majoritatea zonelor ţării

PROGNOZA METEO. Meteorologii anunţă că vremea se va încălzi în majoritatea zonelor țării, până la valori în jurul celor normale pentru această perioadă. Vineri, în sudul țării, vremea se va menține caldă pentru această dată, iar în rest se va răci.
Iulian Tudor
09 oct. 2017, 12:56
PROGNOZA METEO pentru URMĂTOARELE ZILE. Vremea se va încălzi în majoritatea zonelor ţării

PROGNOZA METEO LA NOAPTE Cerul va fi variabil cu înnorări temporare, în prima parte a nopții în centrul și sud-estul țării, iar spre dimineață în regiunile vestice, dar numai izolat se vor semnala ploi slabe, de scurtă durată. La munte, în general, la altitudini de peste 1400 de m, precipitațiile vor fi și sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe crestele montane. Temperaturile minime, ușor mai scăzute decât în noaptea precedentă, se vor situa între -2 și 8 grade, cu valori mai ridicate pe litoral, spre 10…12 grade. În zonele joase de relief vor fi condiții de ceață, iar în Maramureș, Transilvania, Moldova, dealurile Olteniei și ale Munteniei, pe arii restrânse, se va produce brumă.

PROGNOZA METEO BUCUREŞTI Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general slab. Temperatura minimă va fi de 6…7 grade, mai scăzută în zona preorășenească până în jurul valorii de 3 grade, unde vor fi condiții de ceață.

PROGNOZA METEO MARTI. Vremea va fi răcoroasă, în majoritatea regiunilor. Cerul va fi mai mult noros în nord-vestul țării, iar în rest variabil, temporar cu unele înnorări. Va ploua în Maramureș, pe arii restrânse în Crișana și în Transilvania și cu totul izolat, posibil și în restul teritoriului. La munte, îndeosebi în nordul Carpații Orientali, la altitudini de peste 1500 m, precipitațiile vor fi și sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la munte, unde în zona înaltă, în special ziua, viteza la rafală va depăși temporar 60 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între 11 grade in estul Transilvaniei și 20 de grade in sudul Oltenie, iar minimele vor fi între -1 și 11 grade. În zonele de câmpie izolat se va forma ceață, iar mai ales în dealurile subcarpatice din sud, vor fi condiții de brumă.

PROGNOZA METEO BUCUREŞTI Vremea va fi predominant frumoasă, dar răcoroasă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi de 17…18 grade, iar cea minimă de 6…7 grade, mai scăzută în zona preorășenească.

PROGNOZA METEO MIERCURI. Vremea se va încălzi în majoritatea zonelor țării, până la valori în jurul celor normale pentru această perioadă. Cerul va fi variabil, cu înnorări în regiunile din jumătatea nordică. Va ploua în Maramureș și pe arii restrânse în Crișana, Transilvania și în nordul Moldovei. În zona montană înaltă, în special din nordul Carpaților Orientali, precipitațiile vor fi mixte. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la munte, îndeosebi pe creste, iar în prima parte a intervalului, temporar și la cote mai reduse și în nord-vest și nord. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 14…15 grade în Maramureș și estul Transilvaniei și 22 de grade în Oltenia, iar cele minime, în general, între 3 și 11 grade. Dimineața și noaptea, în zonele joase de relief, izolat se va semnala ceață.

PROGNOZA METEO BUCUREŞTI Vremea se va încălzi ușor. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 19…20 de grade, iar cea minimă de 5…7 grade.

PROGNOZA METEO JOI. Vremea va continua să se încălzească, devenind ușor mai caldă decât în mod obișnuit în a doua decadă a lunii octombrie. Cerul va fi variabil în sud-vestul și sudul țării, dar cu înnorări temporare în rest, unde mai ales în cursul nopții, pe arii restrânse va ploua slab. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări la munte, îndeosebi în a doua parte a intervalului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 15 grade in estul Transilvaniei și 24 de grade in vestul, sud-vestul Olteniei, iar cele minime între 5 și 13 grade. În zonele joase de relief, dimineața și noaptea, izolat se va semnala ceață.

PROGNOZA METEO BUCUREŞTI Vremea va fi frumoasă și caldă pentru această dată. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 21…22 de grade, iar cea minimă de 7…9 grade.

PROGNOZA METEO VINERI În sudul țării, vremea se va menține caldă pentru această dată, iar în rest se va răci față de ziua precedentă. Cerul va fi variabil cu înnorări în regiunile nordice, centrale, estice și sud-estice, unde local va ploua. La munte, în general la altitudini de peste 1400 m, trecător, precipitațiile vor fi și sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul se va intensifica în majoritatea regiunilor, iar la munte, îndeosebi în zona înaltă va sufla tare. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 13 și 23 de grade, iar cele minime între 2 și 11 grade.

PROGNOZA METEO BUCUREŞTI Vremea se va menține caldă pentru această dată. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări spre seară și noaptea când vor fi condiții de ploaie. Vântul va sufla slab și moderat, trecător cu unele intensificări. Temperatura maximă va fi de 22…23 de grade, iar cea minimă de 8…10 grade.

PROGNOZA METEO DE SAMBATA PANA LUNI În prima zi a intervalului vremea se va răci ușor și în regiunile sudice, apoi temperatura va fi în creștere în cea mai mare parte a țării. Probabilitatea de ploaie va fi mai mare la începutul intervalului, în special în jumătatea de est a teritoriului.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Fanatik.ro
Veste uriașă pentru sport! Milioane de români se vor bucura de noul complex. Oamenii din Sectorul 2 merg la consultări publice pe 13 și 15 noiembrie
Capital.ro
Scandal la procesul lui Călin Georgescu și Horațiu Potra. Susținătorii s-au îmbrâncit cu jandarmii, iar fostul candidat a cerut să plece
Playtech.ro
Unde va ninge în minivacanța de 1 Decembrie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
Adevarul
26 de județe ar putea dispărea din România. Cum ar arăta noua hartă administrativă și ce s-ar întâmpla cu Bucureștiul
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un fotbalist de doar 22 de ani și-a pierdut viața în timpul unui antrenament. S-a prăbușit brusc pe teren
iamsport.ro
Uluitor! Gigi Becali ar fi fost țepuit incredibil la un transfer: 'Mi-era o milă de el, vorbea singur'
MediaFlux
Șofer român de camion, reținut în cazul carambolului de pe autostrada Tracia din Bulgaria! Românul rănit în tragedie este în stare gravă
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România