Ministrul ungar de Externe: Soarta minorităţilor maghiare nu este negociabilă

Soarta minorităţilor maghiare nu este negociabilă, a declarat marţi ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, care a făcut un apel la Ucraina să anuleze prevederile legii educaţiei întrucât acestea încalcă drepturile minorităţilor, relatează agenţia MTI, preluată de Mediafax.
Filip Stan
11 oct. 2017, 05:13
Ministrul ungar de Externe: Soarta minorităţilor maghiare nu este negociabilă

Peter Szijjarto a reiterat faptul că legea educaţiei din Ucraina încalcă acordul de asociere dintre Ucraina şi Uniunea Europeană şi a adăugat că va iniţia revizuirea acordului în cadrul reuniunii miniştrilor de Externe ai UE, la 16 octombrie.

Şeful diplomaţiei de la Budapesta a menţionat că o majoritate calificată este necesară pentru adoptarea măsurii de revizuire a acordului. Dacă Ucraina nu-şi va schimba poziţia, Ungaria va adopta sancţiuni în privinţa comerţului, a avertizat Szijjarto.

Ministrul ungar de Externe a mai precizat că noua lege influenţează în mod nefavorabil 71 instituţii de învăţământ din vestul Ucrainei, unde se află majoritatea etnicilor maghiari. 

Peter Szijjarto consideră că argumentul potrivit căruia legea este necesară pentru îmbunătăţirea abilităţilor de limbă ucraineană în rândul minorităţilor este o „minciună cinică”, iar Ungaria va respinge acest lucru la toate forurile internaţionale.

„Educaţia în limba maternă şi cunoaşterea limbii ucrainene se pot dezvolta în paralel”, a mai spus Szijjarto.

Rada Supremă a Ucrainei a adoptat o nouă versiune a legii în privinţa educaţiei, potrivit căreia va fi introdusă interzicerea şcolilor ruse, ungare şi române. Minorităţile naţionale vor avea dreptul să studieze la şcoală doar o serie de materii în limbile native.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Un general maior (r) din Armata Română a fost găsit împușcat în cap. Trupul neînsuflețit se afla într-o clădire din Prahova
Fanatik.ro
„FCSB e total altceva. Cea mai importantă echipă din România!”. Denis Drăguș dezvăluie cum a luat decizia carierei. Exclusiv
Capital.ro
Majorările de taxe și prețuri îi lasă pe români cu mai puțini bani. Marius Budăi critică măsurile luate de Ilie Bolojan: A reușit să transforme scăderea nivelului de trai în “succes al reformei”
Playtech.ro
Cât au ajuns să coste lemnele de foc înainte de sezonul rece. Românii au început deja să-și facă provizii
Adevarul
Problema pe care ar trebui să o rezolve orice elev de 15 ani, dar care îi pune în dificultate chiar și pe adulți
wowbiz.ro
Valentin Sanfira, primul interviu la 6 luni de la divorț. Ce spune despre perioada care i-a schimbat viața: „Am învățat că mă pot vindeca singur”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Dorin Ioniță, general al Armatei Române, a fost găsit împușcat în cap. Ce au descoperit anchetatorii lângă trupul său
iamsport.ro
Componentul Generației de Aur, revoltat că o legendă a Stelei nu are mai multe selecții la naționala României: ”Este inadmisibil să fi jucat doar atât!”
MediaFlux
Horoscop 11 septembrie. Se deschid uși pentru mai multe zodii! Apar bani, răspunsuri neașteptate și o decizie care poate schimba planurile
stirilekanald.ro
Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului