Rata anuală a inflaţiei a urcat în septembrie la 1,8%, nivel maxim al ultimilor patru ani

Rata anuală a inflaţiei, care măsoară evoluţia preţurilor de consum în ultimul an, a urcat în luna septembrie la 1,77%, cel mai înalt nivel din noiembrie 2013, când a fost 1,83%, în condiţiile în care carburanţii s-a scumpit cu 2,19%, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Filip Stan
11 oct. 2017, 07:21
Rata anuală a inflaţiei a urcat în septembrie la 1,8%, nivel maxim al ultimilor patru ani

Datele INS arată că în septembrie, faţă de august, combustibilii s-au scumpit cu 2,19%, după ce în august faţă de iulie preţurile acestora crescuseră cu 0,65%.

În septembrie, rata inflaţiei a fost de 0,5% faţă de august şi de 1,02% faţă de decembrie 2016, pe fondul majorării preţurilor la alimente şi mărfuri nealimentare.

Combustibilii au o pondere de 8,2% în coşul de consum al populaţiei, pe baza căruia se calculează inflaţia, situându-se printre primele cinci poziţii din topul ponderilor.

Alte scumpiri semnificative în septembrie faţă de august au mai fost consemnate de INS la conservele de legume (5,1%), ouă (4,1%), unt (2,06%) şi fasole (1,1%).

În şedinţa din 30 august, Guvernul a aprobat Ordonanţa de modificare a Codului Fiscal şi majorarea accizelor pentru benzină şi motorină gradual, în două etape: cu 0,16 lei/litru, începând cu 15 septembrie 2017, şi cu încă 0,16 lei/litru, începând cu 1 octombrie 2017.

Din momentul anunţării până în prezent, preţurile carburanţilor au crescut la pompă, în termeni nominali, cu până la un leu, depăşind pragul de 5 lei/litru, atât la motorină, cât şi în cazul benzinei.

Pentru benzina fără plumb, acciza a crescut, în total, în cele două etape (15 septembrie şi 1 octombrie), de la 2.151,13 lei/tonă, respectiv 1.656,36 lei/1000 litri la 2.643,39 lei/tonă, respectiv 2.035,4 lei/1000 litri. La motorină, acciza a crescut de la 1.796,53 lei/tonă, respectiv 1.518,04 lei/1000 litri la 2.245,11 lei/tonă, respectiv 1.897,08 lei/1000 litri.

Transportatorii profesionişti, care sunt şi cei mai mari consumatori de carburanţi, au ameninţat cu proteste, programate deja pentru data de 3 noiembrie, şi au avertizat că vor alimenta din afara ţării dacă nu li se va restitui o parte din acciză. „În lipsa dialogului constructiv şi la presiunea absolut firească a firmelor de transport, probabil doar prin ample manifestări publice se pot rezolva aceste situaţii, iar transportatorii sunt oricând gata să reînceapă acţiunile de protest în toată ţara, după modelul celor organizate în 2016 din cauza tarifelor RCA”, au avertizat patronatele de profil.

Chiar şi cu aceste avertismente, senatorii au respins, marţi, amendamentul Comisiei de buget-finanţe al OUG 25/2017 de eliminare a supraacizei la carburanţi, astfel că Legea de aprobare a trecut în forma propusă de Guvern. Proiectul pentru aprobarea ordonanţei de urgenţă, în forma iniţială, a fost admis cu 58 de voturi favorabile, şase abţineri şi 29 de voturi împotrivă.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
Povestea neștiută a lui Martin Pascual, fundașul golgheter al lui Dinamo: “Un tip fără fițe, foarte modest!”
Capital.ro
Schimbări la plata întreținerii pentru românii care locuiesc la bloc. Pensionarii ar putea fi cei mai afectați
Playtech.ro
Ce calorifere trebuie aerisite primele într-o casă. Ordinea care te ajută să elimini aerul din instalație
Adevarul
Pensia anticipată se transformă în pensie pentru limită de vârstă. Cum pot femeile cu copii să iasă mai devreme la pensie și să scape de penalizare
wowbiz.ro
Imagini neașteptate cu Iulia Vântur și Salman Khan! Cei doi au fost surprinși în timpul unui ritual sacru și au stârnit reacții în rândul fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Nicolas, un băiețel român de aproape doi ani, și-a pierdut viața după ce a fost izbit de o dubă. Tragedia a avut loc sub privirile tatălui și a fratelui mai mare
iamsport.ro
Cvadruplul campion al României a spus motivul pentru care a ales-o pe Steaua în detrimentul lui Dinamo
MediaFlux
Anunțul momentului pentru 9,6 milioane de români! Veste privind pensiile de la ASF. Creștere de aproape 40%
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte