Accident lângă Timişoara: Cinci persoane au fost rănite în urma impactului dintre două maşini

Cinci persoane au fost rănite, joi, într-un accident rutier produs lângă Timişoara, pe drumul spre aeroport, victimele fiind transportate la spital.
Iulian Tudor
12 oct. 2017, 16:18
Accident lângă Timişoara: Cinci persoane au fost rănite în urma impactului dintre două maşini

Accidentul rutier a avut loc, joi, în localitatea Ghiroda, pe drumul spre Aeroportul Internaţional Timişoara, fiind implicate două maşini. Potrivit poliţiştilor, o femeie în vârstă de 71 de ani, aflată la volanul unui autoturism, nu a acordat prioritate la ieşirea din parcare şi a lovit un autoturism care circula regulamentar şi în care se aflau cinci persoane, potrivit Mediafax.

În urma impactului, femeia în vârstă de 71 de ani, precum şi alte patru persoane din maşina lovită au fost rănite, fiind transportate la spital pentru îngrijiri medicale, o victimă fiind încarcerată.

„Toate victimele au fost conştiente, cooperante. La locul intervenţiei s-au deplasat o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o autospecială cu modul de descarcerare, două autosanitare SMURD, 12 subofiţeri şi o ambulanţă SAJ”, transmite ISU Timiş.

DailyBusiness
Alexandru Rafila: Amploarea și viteza cu care se răspândesc mesajele antivaccinare au devenit alarmante
Spynews
Tily Niculae, cu ochii în lacrimi! Un singur mesaj, primit într-o perioadă delicată, a făcut-o să plângă | FOTO
Bzi.ro
Surpriză de proporţii de la Loredana Groza! I s-a îndeplinit visul după 30 de ani! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Fotbalistul român care şi-a luat Lamborghini după primul salariu din Italia. Motivul incredibil pentru care a renunțat la bolid: „Am dus mașina înapoi la reprezentanţă”
Capital.ro
România a pierdut un maestru al muzicii! Toți românii l-au iubit. Marele Julio Iglesias se înclina în fața lui
Playtech.ro
Cum se plătesc concediile medicale în 2025, câți bani primesc salariații. Cât s-a complicat procesul pentru angajatori
Adevarul
Locul sacru unde Moise ar fi primit Cele Zece Porunci, transformat într-un mega-resort de lux. Au fost mutate morminte pentru a face loc unui parc auto
wowbiz.ro
ULTIMĂ ORĂ! Un bărbat a tras cu arma pe terasa unui restaurant! Peste 6 victime până în acest moment! Atacatorul nu a fost prins! Primele detalii despre ucigaș și incident
Economica.net
Anunţ-bombă de la Petrom. E jale
Prosport.ro
FOTO. Corina Caragea, răvăşitoare în costum de baie în Bora Bora
kanald.ro
La ce oră intră alocațiile copiilor pe card
Cancan.ro
Unde a fost găsită Edith, adolescenta din București dată dispărută, după 7 zile. Mama ei vrea să ia legătura cu DIICOT
iamsport.ro
E revoltat că fiul său e numit ”nepotul lui Ilie Balaci”. Tiradă uluitoare: ”E băiatul meu! Sunt lucruri foarte grave, mă dor”
MediaFlux
Se renunță la CASS pentru pensiile care depășesc 3.000 de lei. Anunțul ministrului Muncii
stirilekanald.ro
Cristian și Adelin au murit în accidentul de la Budeasa. Aveau 21 și 23 de ani și erau studenți cu planuri mari de viitor. O fată e în stare gravă: "Se ducea la facultate să dea examen"
substantial.ro
Accident îngrozitor. Din păcate nu sunt supraviețuitori. Nu se explică cum a avut loc