Aproximativ 25 de milioane de pacienţi din întreaga lume nu au acces la morfină

Aproximativ 25 de milioane de persoane, dintre care 2,5 milioane de copii, mor în fiecare an în suferințe care ar putea fi reduse cu ajutorul morfinei, potrivit unui studiu publicat vineri, informează AFP.
Iulian Tudor
13 oct. 2017, 12:21
Aproximativ 25 de milioane de pacienţi din întreaga lume nu au acces la morfină

Cifra reprezintă aproape jumătate din totalul deceselor înregistrate în lume în fiecare an, estimează autorii studiului publicat în revista medicală The Lancet.

Cei mai mulți dintre pacienții privați de analgezice trăiesc în țările cu venituri mici sau mijlocii și primesc sub 4% din cele 299 de tone de morfină distribuite pe plan global.

Accesul diferențiat la analgezice în scopul îngrijirilor paliative este una dintre cele mai mari nedreptăți din lume”, afirmă Felicia Knaul, de la Universitatea din Miami, unul dintre autorii studiului.

Lumea trece printr-o adevărată criză a managementului durerii: accesul limitat sau lipsa accesului la morfină pentru zecile de milioane de adulți și copii care trăiesc și mor în suferințe groaznice care ar putea fi evitate”, a adăugat aceasta.

Autorii subliniază discrepanța dintre lipsa opioidelor în scopuri paliative din țările sărace și abuzul acestor substanțe în țările bogate.

În America de Nord, un număr din ce în ce mai mare de persoane dezvoltă o dependență de analgezice puternice procurate pe rețetă, înainte de a recurge la heroină, deseori combinată cu substanțe de sinteză.

La nivel mondial, autorii studiului pledează pentru ”politici globale mai echilibrate înainte de a facilita accesul la analgezice și opioide pentru anumite probleme medicale”.

Exemplul unor țări precum Austria, Germania, Elveția, Marea Britanie sau Uganda, precum și statul Kerala din India demonstrează că este posibil să lărgim accesul la aceste substanțe în scop medical, fără să sporim riscul utilizării lor în scopuri nemedicale”, a precizat acesta.

Nu trebuie să permitem ca ‘opiofobia’ să-i priveze de medicamente accesibile și esențiale pe pacienții în agonie din țările sărace, în timp ce luptă cu boli precum cancerul sau SIDA”, a precizat profesorul Knaul.

Autorii studiului estimează că furnizarea morfinei sau a tratamentelor echivalente către țările sărace care au nevoie de ele ar costa doar 145 de milioane de dolari pe an (122 de milioane de euro) dacă s-ar aplica tarifele scăzute de care beneficiază țările bogate.

Citeşte şi Florian Bodog: De anul viitor procedurile de achiziţii vor fi efectuate centralizat, de Ministerul Sănătăţii

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Doliu în familia fraților Gavril. Cine este persoana dragă pe care au pierdut-o și ce mesaj a transmis Jean Gavril
Fanatik.ro
După ce s-a aflat că Gabi Tamaș e noul concurent Survivor România 2026, a venit anunțul momentului: ”Mult succes”
Capital.ro
Raportul CSAT din 2024. De ce s-au anulat alegerile? Ce spune despre Călin Georgescu și Rusia
Playtech.ro
Casă construită fără autorizaţie. Cum poţi scăpa de amenda de la primărie sau Poliţia Locală
Adevarul
Raportul CSAT despre anularea alegerilor din 2024 ajunge în Parlament. Ce spune despre Rusia și campania lui Călin Georgescu
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Prietenii lui Marco, gest impresionant chiar înainte de înmormântare. Postarea care a îndurerat pe toată lumea
iamsport.ro
Reacție furioasă în emisiunea lui Radu Naum: ”Avem nevoie de un Recorder în fotbalul românesc”
MediaFlux
Ozempic și alte medicamente minune de slăbit ar duce la orbire. Proces colectiv uriaș în SUA
stirilekanald.ro
Un microbuz cu români, implicat într-un accident mortal pe autostrada A4 din Germania
Momente extrem de grele pentru Madalin Voicu. Familia, in centrul unei dureri profunde