Anchetă după ce doi elevi s-au bătut la Colegiului Economic din Buzău

Conducerea Colegiului Economic din Buzău a demarat o anchetă după ce, vineri, pe reţelele de socializare a apărut un filmuleţ în care doi elevi îşi împărţeau pumni şi picioare, iar colegii lor au asistat, fără să intervină.
Filip Stan
13 oct. 2017, 16:53
Anchetă după ce doi elevi s-au bătut la Colegiului Economic din Buzău

Inspectorul şef al Inspectoratului Şcolar din Buzău, Florina Stoian, a declarat că incidentul s-a petrecut la Colegiul Economic din Buzău, într-o pauză, când doi elevi s-au luat la bătaie, în clasă, iar ceilalţi colegi au asistat la întreaga scenă.

„Am luat legătura cu conducerea şcolii. Bătaia s-a petrecut, în pauză, într-o clasă. Doi elevi s-au bătut, iar ceilalţi colegi au asistat. Nu a fost nimeni rănit”, a declarat Stoian, potrivit Mediafax.

Potrivit acesteia, în acest caz a fost demarată o anchetă la nivelul şcolii.

„Comisia de Disciplină analizează acestă situaţie. Se investighează cazul la nivelul şcolii. Vom vedea dacă vor fi sancţionaţi atât elevii care s-au bătut, cât şi cei care au filmat şi au asistat la bătaie”, a mai spus Florina Stoian.

Potrivit Poliţiei Buzău, în acest caz nu a fost depusă plângere şi nicio sesizare.

Citeşte şi Trei eleve au ajuns la spital după ce au inhalat spray paralizant. A fost deschisă o anchetă

 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Româncă, strigăt de disperare, după ce soțul a plecat de acasă! Și-ar fi părăsit familia pentru un alt român, pe care îl consideră “Creatorul”
Fanatik.ro
“Curăț tot!” Neluțu Varga, furios după umilința CFR Cluj – Tromso 0-5. Exclusiv
Capital.ro
Cu ce riscuri ne putem confrunta în următorii ani. Ilie Bolojan vorbește despre ratingul României: Sper să putem trece la o perspectivă stabilă
Playtech.ro
Schimbări pentru elevii care intră în clasa a IX-a. Mai mult timp pentru recapitulare și o materie nouă în locul dirigenției
Adevarul
„Ne-am îmbolnăvit toți”. Coșmarul unor români într-una dintre cele mai populare destinații din Albania: „Apa mirosea a canalizare”
wowbiz.ro
Detalii halucinante în cazul bărbatului găsit îngropat într-o curte din Botoșani! Marinel a fost înjunghiat în inimă, iar concubina lui se numără printre suspecți
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un băiat de 13 ani și-a pierdut viața după ce a mâncat o bucată de brânză contaminată cu E. coli
iamsport.ro
”Pe Nadia am întâlnit-o la mine acasă, era iubita lui Ștefan Bănică”. Brokerul fugar povestește reacția ”Zeiței” când i-a intrat în baie
MediaFlux
Schemă de ajutor pentru români. Guvernul a aprobat un bugetul
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România