Evaluarea la domiciliu a persoanelor cu dizabilităţi grave, respinsă în comisiile de specialitate din Parlament

Parlamentarii PSD-ALDE nu sunt de acord cu evaluarea la domiciliu a persoanelor cu dizabilități grave, astfel că o propunere legislativă cu acest obiect, depusă de un deputat PNL, a primit avize negative de la toate comisiile de specialitate, respectiv cea de drepturile omului, comisia de muncă și cea de sănătate. Inițiatorul, Claudiu Răcuci (PNL), îi acuză pe cei de la Putere că au respins proiectul doar pentru că nu este proiectul PSD.
Filip Stan
16 oct. 2017, 07:31
Evaluarea la domiciliu a persoanelor cu dizabilităţi grave, respinsă în comisiile de specialitate din Parlament

Inițiatorul propunerii legislative, Claudiu Răcuci a declarat că nu își explică votul dat de comisiile din Senat pe propunerea sa legislativă.

”Nu a fost absolut niciun fel de justificare, pentru acest vot. Cred că este vorba despre faptul că este proiectul PNL-ului , si nu a PSD-ului. Bine, au mai avut unele comentarii, că se blochează sistemul, că o persoană care are o mână sau un picior amputate, poate, în timp, să își pună o proteză și trebuie să vină la control. O chestiune așa, de neînțeles”, a spus Răcuci, citat de Libertatea.

Reprezentanții PSD din comisia de muncă spun, însă, că propunerea de respingere a venit din partea Ministerului Muncii.

Senatorul PSD Liviu Lucian Mazilu, membru în comisia de muncă, a declarat că nu are importanță faptul că este un proiect semnat de PNL.

”Ideea a fost că persoanele deplasabile este un termen greu de definit. Aspectul ținea de faptul că cei care au afecțiuni care nu se mai pot îndrepta, sigur că nu mai trebuie să se deplaseze la comisie, dar la comisie, cei din Ministerul Muncii au arătat că sunt mai multe evaluări, nu doar medicală ci și a progreselor pe care le face persoana, felul în care se face, și dacă planul de măsuri pentru reintegrarea persoanei este respectat, toate acestea se fac mai greu prin deplasarea comisiei la domiciliu”, a spus senatorul PSD.

El a explicat că nu este vorba despre cei cărora le lipsește un membru. ”În unele cazuri, se poate a meliora situația. Ideea a fost, și Ministerul Muncii a susținut că din punct de vedere profesional, este mult mai bine ca evaluarea să nu se facă la domiciliu, pentru că nu știi când îl găsești, câte persoane se deplasează la domiciliu, pentru că este o întreagă comisie”, a mai explicat senatorul.

Potrivit proiectului de lege, se prevede că persoanele evaluate cu dizabilități grave și accentuate, indiferent de formă, să nu se mai prezinte la evaluarea medicală, care are loc la doi ani, iar această evaluare să se facă la domiciliu.

Deputatul PNL a explicat că proiectul prevede în mod clar că este vorba despre persoanele cu handicap grav și accentuat, și nu forme ușoare, sau care se pot vindeca în timp. ”Aici intră persoane nevăzătoare, cu membre amputate, cu boli psihice grave”, a mai spus parlamentarul.

Propunerea legislativă urmează să intre la vot în plenul Senatului, iar mai apoi, va merge la Camera Deputaților, for decizional în acest caz.

DailyBusiness
Deutsche Bahn explică oprirea trenurilor la nivel național: defecțiune a sistemului de comunicații apărută în timpul unor lucrări planificate
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Raport rușinos al Curții de Conturi! 35 de federaţii sportive naţionale au făcut cheltuieli neeligibile din bani publici. La cât se ridică prejudiciul
Capital.ro
Banca îți poate bloca plățile chiar dacă ai bani în cont. Regula pe care puțini români o cunosc
Playtech.ro
Motorina s-ar putea scumpi de la 1 iulie. Cât ar putea ajunge să coste un litru la pompă
Adevarul
Ziua în care 17 vagoane cu marfă au sosit de la Moscova în Gara Obor. Ce conțineau cele peste 1400 de cutii trimise de la Kremlin
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Magicianul Daniel, tânărul de 26 de ani dat dispărut în urmă cu aproape două săptămâni, a fost găsit fără suflare
iamsport.ro
Bölöni, dezamăgit de Generația de Aur: ”M-a surprins negativ asta”
MediaFlux
Cel mai mare secret ascuns de Elena Ceaușescu. Securitatea a mușamalizat totul DOCUMENTE
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?