Anchetă DGA la Academia de Poliţie. Doi absolvenţi acuză că notele la licenţă ar fi fost modificate

Procurorii fac investigaţii la Academia de Poliţie, după ce doi absolvenţi au depus plângeri penale în care acuză că ar fi fost modificate notele de la examenele de licenţă, susţinând că miza ar fi fost ierarhizarea mediilor finale, în funcţie de care se face repartiţia la unităţi ale MAI.
Iulian Tudor
21 oct. 2017, 10:38
Anchetă DGA la Academia de Poliţie. Doi absolvenţi acuză că notele la licenţă ar fi fost modificate

„Este vorba de o ierarhizare la o medie finală la examenul de licenţă. Doi dintre studenţii absolvenţi au considerat că sunt nedreptăţiţi şi au depus aceste plângeri penale. Iniţial, ei au depus plângeri la Corpul de Control, la ministrul Afacerilor Interne, plângeri care au fost declinate în competenţa Parchetului, în momentul în care au formulat plângerea la parchet. Acum rămâne în cercetare în aşa fel încât să vadă dacă se trece de pe in rem in personam. Plângerea la Parchet a fost depusă săptămâna trecută, iar la Corpul de Control în urmă cu aproape două luni de zile, imediat după licenţă, iulie-august”, a declarat purtătorul de cuvânt al Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Radu Nicolae, potrivit MEDIAFAX.

Citeşte şi Academia Naţională de Informaţii verifică condiţiile de absolvire în cazul lui Eugen Teodorovici

Concret, au explicat surse judiciare, cei doi acuză că notele ar fi fost modificate astfel încât anumite persoane să aibă o medie prin care să fie favorizaţi la repatiţia la unităţi ale MAI, după absolvirea Academiei.

În jur de 50 de absolvenţi ai Academiei au fost audiaţi în această cauză, iar reprezentanţii Direcţiei Generale Anticorupţie au solicitat o serie de documente privind examenul de licenţă.

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta anului 2026
Fanatik.ro
Cum arată singurul băiat al impresarei Anamaria Prodan. Bebeto a absolvit liceul
Capital.ro
Carburanți 5 iunie. Cât te costă un plin astăzi. Prețurile la motorină și benzină au fost actualizate
Playtech.ro
Ce salariu va avea un profesor cu 23 de ani vechime după noua lege a salarizării. Diferența față de venitul actual este uriașă
Adevarul
Cât vei plăti în plus pentru comenzile de pe Temu și Shein de la 1 iulie. Exemple concrete de calcul
wowbiz.ro
Scena sfâșietoare cu soția polițistului din Piatra Neamț, ucis de propriul fiu. S-a așezat pe jos, la căpătâiul lui, împietrită de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Clipe de groază pe aeroportul din Frankfurt. Un avion s-a prăbușit la poarta de îmbarcare
iamsport.ro
Prunea spune că FCSB ar trebui ”să ascundă” un fotbalist în momentul interviurilor: ”Te faci de râs, nu îl mai trimiteți!”
MediaFlux
Bani mai mulți la pensie. Documentele care trebuie depuse de pensionari pentru a beneficia de majorare
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți