Tranzacţiile cu maşini second-hand au atins un RECORD ISTORIC. Vezi care au fost mărcile preferate de români

Tranzacțiile cu mașinile la mâna a doua au atins un record istoric în perioada ianuarie – septembrie 2017, ajungând la 378.424 de unități, conform unei analize efectuate de Autovit.ro pe baza datelor publice oferite de Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).
Lucia Maxim
24 oct. 2017, 13:46
Tranzacţiile cu maşini second-hand au atins un RECORD ISTORIC. Vezi care au fost mărcile preferate de români

Comparativ, în primele 9 luni din 2016, piața mașinilor rulate a ajuns la un număr de 222.859 unități. De asemenea, și tranzacțiile cu mașini noi au crescut cu 16%, de la 67,992 în 2016 la 78,769 mașini în perioada ianuarie – septembrie 2017.

“Anul 2017 a adus recorduri istorice pentru mașinile second-hand și cel mai bun rezultat din ultimii opt ani pentru mașinile noi, fenomen care s-a datorat, în principal, eliminării timbrului de mediu începând cu a doua lună a anului. Această creștere s-a reflectat și în Autovit.ro, unde numărul de români care au ales să-și vândă mașina a crescut cu 25% în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut”, a declarat Andrei Bereandă, Business Manager Autovit.ro.

Tranzacțiile cu mașini rulate pe plan intern (reînmatriculările) au cunoscut și ele un maxim istoric în primele nouă luni ale acestui an, de 360.635 de unități. Din 2013 și până anul anterior, reînmatriculările se situau la sub 200.000 de unități, potrivit DRPCIV.

Citeşte şi Liviu Dragnea vrea să limiteze importurile de maşini second-hand, dar fără introducerea unei taxe auto

De asemenea, eliminarea timbrului de mediu a făcut ca în unele luni nivelul înmatriculărilor de mașini rulate să fie chiar și de trei ori mai mare decât în luna similară din 2016.

“Programul Rabla, care a început în primăvară, a ajutat piața mașinilor noi și a fost suplimentat, anul 2017 urmând să se încheie cu 25.000 de autoturisme cumpărate prin intermediul acestuia. Mai mult, anul acesta a funcționat și versiunea Rabla Plus, gândită pentru cumpărarea de mașini electrice, iar peste 500 de persoane au aplicat la program, ceea ce înseamnă mai multe mașini electrice vândute în acest an decât în toți anii de până acum la un loc”, a adăugat Andrei Bereandă.

Referitor la anunțurile de pe Autovit.ro, a continuat tendința manifestată în ultimii ani, reducându-se ponderea mașinilor de sub 3.000 de euro și crescând ponderea celor de peste 15.000 de euro.

Citeşte şi PwC: România trebuie să se gândească la o nouă taxa auto. Importul de maşini rulate a explodat

O zecime dintre autoturisme sunt scoase la vânzare la prețuri de peste 30.000 de euro, cele mai scumpe fiind modelele Ferrari, Lamborghini, Maybach, Bentley, Mercedes, Rolls Royce și Porsche, care costă și 150.000 de euro.

Cele mai populare patru mărci de pe platforma Autovit.ro sunt germane: Volkswagen, BMW, Audi și Opel, acestea regăsindu-se în jumătate dintre anunțuri.

Dacă per total raportul dintre mașinile noi și cele la mâna a doua din import este de 1:5, la unele branduri este chiar și de peste 1:15, cum este cazul BMW si Audi, iar la Volkswagen și Opel este de 1:10.

În funcție de tipul de combustibil, mașinile diesel prezente pe Autovit.ro sunt de patru ori mai multe decât cele pe benzină. În orice moment sunt la vânzare peste 225 de mașini electrice și hibride.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Cine este mama copilului dispărut din Sibiu. Ce spun oamenii
Fanatik.ro
MM Stoica s-a convins! El este fotbalistul sezonului în SuperLiga: „Prea bun!”
Capital.ro
Doliu în lumea artistică din România. A dus țara pe marile scene ale lumii: S-a suit la stele; un om cald și excesiv de modest
Playtech.ro
Cât costă o masă de 5 persoane în Thassos în 2026. Suma este mult sub cât plătesc turiștii pe litoralul românesc
Adevarul
Victorie după 7 ani de umilințe: mama care a învins sistemul pentru a-și vedea agresorul fiicei după gratii: „Acum merg cu capul sus”
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Caz șocant în Capitală! O femeie de 53 de ani, de profesie psiholog, și-a pierdut viața după ce a căzut de la etajul 8 al unui bloc
iamsport.ro
A anunțat în direct că părăsește România și se mută în altă țară: ”Deja am mutat copilul la școală acolo”
MediaFlux
Trupa Metallica, pregătită de marele concert de pe Arena Națională! Primele imagini cu plecarea de la hotel în uralele fanilor FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi