Un tânăr de 16 ani din Huşi a ajuns la spital cu alcoolemie de 4,05

La spitalul din Huşi a ajuns un tânăr care era într-o stare avansată de ebrietate. Aşa cum se procedează în astfel de cazuri, tânărului i s-au recoltat probe de sânge, iar când au văzut cifrele cei de la Urgenţe au rămas fără grai.
Filip Stan
26 oct. 2017, 11:47
Un tânăr de 16 ani din Huşi a ajuns la spital cu alcoolemie de 4,05

Adolescentul avea o alcoolemie de 4,05 la mie, fiind adus la spital după ce a căzut în timp ce în curtea Eparhiei se desfăşura întronizarea noului episcop.

„Spunea cã fusese lovit în curtea Episcopiei, dar nu îşi amintea cine îl lovise la picioare. Ne-a spus că l-au călcat în picioare, în aglomeraţie, dar noi nu am găsit nimic. Arăta tot timpul că a fost lovit în picior. Ba chiar a glumit că peste două zile este ziua sa şi s-a gândit să se îmbete cu prietenii, după care a mers la întronizarea Episcopului. Acolo, în curte, ar fi fost lovit în aglomeraţie. Maică-sa a venit cu băiatul la spital, dar nu era nici ea coerentă…”, spun medicii de la Spitalul Municipal Huşi.

La o asemenea alcoolemie, cei mai mulţi consumatori de licori ar fi intrat în comă, însă tânărul de 16 ani părea destul de antrenat, pentru că a fost conştient cât timp a stat în spital. Nu a vrut să mai stea şi a semnat un document, cum că nu vrea să rămână internat în spital, aşa că medicii l-au lăsat să plece.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Când a aflat Alina Pușcău că suferă de o boală necruțătoare! Momentul în care au apărut primele simptome
Fanatik.ro
Meme Stoica, anunț despre transferul noului atacant la FCSB: „E chestiune de zile”. Exclusiv
Capital.ro
Adrian Negrescu: România a trecut testul Fitch, dar urmează evaluarea Moody’s peste câteva zile
Playtech.ro
Ce aparate consumă cel mai mult curent în timpul caniculei. Cum poți reduce factura la energie
Adevarul
De ce Dunărea continuă să scadă, deși România nu a fost ferită de ploi. Explicațiile directorului de prognoză INHGA: „La prima vedere, într-adevăr, pare un paradox”
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Fotbalul românesc este îndoliat! S-a stins din viață Silviu Stănescu, fostul antrenor al Universității Craiova
iamsport.ro
Edi Iordănescu a numit cei doi jucători pe care regretă că nu i-a convocat la Euro 2024: ”Îmi pare rău, dar asta e situația”
MediaFlux
Se elimină plafonul pentru analize decontate. Anunțul șefului Casei Naționale de Asigurări de Sănătate
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România