Proiect de lege privind protecţia victimelor infracţiunilor

Guvernul a aprobat în ședința de joi un proiect de lege privind unele măsuri de protecție a victimelor infracțiunilor. Proiectul transpune în legislația națională prevederile Directivei 2012/29/UE de stabilire a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea și protecția victimelor criminalității.
Filip Stan
26 oct. 2017, 15:27
Proiect de lege privind protecţia victimelor infracţiunilor

Primul organ judiciar la care victima unei infracțiuni se prezintă are obligația de a-i oferi informații despre dreptul de a apela la un mediator, precum și informații privind autoritatea judiciară la care se va putea adresa pe viitor cu privire la cauza sa, dacă victima înțelege să depună o plângere (spre exemplu, unitatea de poliție sau parchetul competent cu efectuarea urmăririi penale), se arată în tr-un comunicat al guvernului.

Proiectul de lege arată că victima poate fi însoțită de o persoană aleasă de aceasta, cu ocazia primului contact cu o autoritate competentă, dacă solicită acest lucru. Prevederea se adresează cazurilor în care, datorită impactului pe care infracțiunea îl are asupra acesteia, victima are nevoie de asistență pentru a înțelege sau a se face înțeleasă.

De asemenea, victima va primi o confirmare scrisă a plângerii sale, care va curpinde numărul de înregistrare al plângerii, precum și date cu privire la fapta pentru care plângerea a fost depusă.

Dacă victima nu vorbește sau nu înțelege limba română, aceasta va primi traducerea confirmării.

Începând cu 1 ianuarie 2018, sediile nou construite ale instanțelor de judecată vor fi dotate cu săli de așteptare separate pentru victimele infracțiunilor, pentru a se evita contactul nenecesar dintre victime și presupușii agresori.

De asemenea, în cazurile în care se recurge la servicii de justiție reparatorie (cum este, spre exemplu, cazul medierii), pentru a se asigura caracterul echitabil și desfășurarea acestora în interesul victimelor infracțiunii, este necesar ca autorul să fi recunoscut faptele imputate.

Proiectul de act normativ modifică și completează Legea nr.211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea protecției victimelor infracțiunilor, precum și Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator.

Proiectul de lege transpune acele prevederi ale Directivei 2012/29/UE de stabilire a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea și protecția victimelor criminalității care nu au fost preluate până acum în legislația națională.

 
 

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta anului 2026
Fanatik.ro
Ce lovituri fabuloase pregătește Dan Șucu la Rapid. Transferurile care îi pot face campioni pe giuleșteni
Capital.ro
Schimbare importantă pentru întreținerea la bloc. Cum vor plăti în continuare proprietarii costurile. S-a decis în Parlament
Playtech.ro
Ce salariu va avea un profesor cu 23 de ani vechime după noua lege a salarizării. Diferența față de venitul actual este uriașă
Adevarul
Iisus la doză. Cum au ajuns mesajele creștine să fie folosite pentru promovarea băuturilor energizante
wowbiz.ro
Scena sfâșietoare cu soția polițistului din Piatra Neamț, ucis de propriul fiu. S-a așezat pe jos, la căpătâiul lui, împietrită de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
S-a stins din viață Marjane Satrapi! Celebra scriitoare și-a găsit sfârșitul la scurt timp după ce și-a pierdut soțul
iamsport.ro
Prunea spune că FCSB ar trebui ”să ascundă” un fotbalist în momentul interviurilor: ”Te faci de râs, nu îl mai trimiteți!”
MediaFlux
A riscat totul pentru funcția de premier. Decizia luată de Eugen Tomac cu o zi înainte de desemnare
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți