Trafic cu migranţi în Marea Britanie destructurat prin raiduri în ţări europene

O rețea de trafic de migranți spre Marea Britanie a fost destructurată, conducând la arestarea a 26 de persoane în urma unor raiduri în mai multe țări ale Europei, a anunțat joi Oficiul European de Poliție (Europol), informează AFP.
Filip Stan
26 oct. 2017, 17:09
Trafic cu migranţi în Marea Britanie destructurat prin raiduri în ţări europene

Rețeaua ‘este suspectată de a fi transportat migranți în vehicule adaptate special, traversând mai multe țări membre ale UE, având Marea Britanie ca destinație finală’, a precizat Europol într-un comunicat.

Șeful rețelei, care se află sub supraveghere din ianuarie, este un bărbat cu handicap ce se deplasează în fotoliu rulant, ‘venit din Afganistan și care s-a stabilit în Marea Britanie’, potrivit aceleiași surse.

Inspectarea unui microbuz a dezvăluit că partea din spate a vehiculului era dotată cu mici bănci din lemn pentru transportul de pasageri. În alte vehicule au fost amenajate portiere duble pentru a disimula pasagerii clandestini, informează Agerpres.

Belgia, Bulgaria, Franța, Olanda și Marea Britanie au participat la operațiunile cu scopul de a destructura această rețea, forțele de poliție operând 42 de percheziții.

În Marea Britanie au avut loc 11 arestări, în mod concret la Londra și Birmingham, motivate de ‘suspiciunea de sprijinire a imigrației ilegale’, potrivit unui comunicat al Ministerului de Interne al Marii Britanii.

Citeşte şi Migranţi din Afganistan, Iran şi Irak, între care şi 11 copii, au fost opriţi la frontiera cu Ungaria

‘Persoane adesea vulnerabile sunt tratate ca simple obiecte. Mulți cad în mâinile altor grupuri criminale ce încearcă să-i exploateze în scopul sclaviei moderne, cum sunt exploatarea salarială sau traficul sexual’, a explicat un responsabil însărcinat cu anchetele din cadrul ministerului britanic, Steve Dann.

În Belgia, opt persoane au fost arestate în cadrul aceleiași afaceri. Procurorii belgieni au evocat un grup criminal ‘foarte bine organizat, care încerca să introducă în Marea Britanie persoane venite din Siria și Afganistan, în principal prin Europa de Est’, potrivit Agerpres.

Șapte arestări au avut loc în Bulgaria. ‘Acest caz arată cum un element criminal poate ușor să conducă o rețea considerabilă la scara Europei, dintr-o țară membră a UE’, a subliniat un responsabil al Europol însărcinat cu traficul ilegal de migranți, Robert Crepinko.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
CFR Cluj, lovitură de 21 de milioane de euro! Neluțu Varga, profit uriaș
Capital.ro
Pensia pe care o vei primi la bătrânețe poate fi verificată online. Cum afli ce vechime ai la pensie și câți bani vei încasa
Playtech.ro
Vine iarna în România. ANM anunță ninsori, rafale de până la 140 km/h și temperaturi de -10 grade
Adevarul
Ninel Peia propune ca România să fie împărțită în 9 județe cu nume inspirate din istorie, de la Apostolul Andrei la Regele Ferdinand
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
MediaFlux
Pensionarii pot pierde gratuitatea pe mijloacele de transport. STB pregătește și scumpirea biletelor
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România