Tăriceanu, despre creşterile salariale: Sunt sustenabile, PIB s-a dublat de la intrarea în UE, salariile au crescut cu doar 20%

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, vineri, că măsurile privind creșterile salariale anunțate pentru 2018 sunt sustenabile, având în vedere că Produsul Intern Brut al României s-a dublat de la momentul aderării României la UE, iar creșterile salariale au fost de numai 20%.
Filip Stan
27 oct. 2017, 17:28
Tăriceanu, despre creşterile salariale: Sunt sustenabile, PIB s-a dublat de la intrarea în UE, salariile au crescut cu doar 20%

„Dacă PIB-ul României a crescut, s-a dublat de la momentul aderării în UE, și salariile au crescut numai cu 20%, eu cred că sunt sustenabile”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, fiind întrebat de presă dacă măsurile avute în vedere de creștere a salariilor și pensiilor sunt sustenabile.

Despre problema unui deficit de 4,1%, menționat în raportul Comisiei Europene, Tăriceanu a spus: „Raportul CE nu vorbește de perspectivă, ci vorbește de un trimestru din an în care, sigur, că e posibil să ai depășire, după cum la fel de posibil este să ai și excedent, dar nu acesta este lucrul hotărâtor, ci bilanțul la sfârșit de an”.

Întrebat dacă ALDE susține în ansamblu modificările propuse de Ministerul de Finanțe pentru Codul fiscal, Tăriceanu a subliniat că formațiunea pe care o conduce este interesată de acestea și, de asemenea, de proiecția bugetară pentru anul viitor.

Citeşte şi: Tăriceanu: Dacă suma netă care se varsă la Pilonul II rămâne la fel, scăderea procentajului nu e o problemă

„Avem anumite observații de făcut, mă interesează și Codul fiscal, mă interesează sau ne interesează și modul cum va fi alocat bugetul, lucrurile sunt, aș spune, corelate. Eu am prezentat, deja, zilele trecute, câteva lucruri pe care noi le-am hotărât la nivelul coaliției, nivelul de impozit pe salariu, modul în care vor fi aplicate impozitele, transferul contribuțiilor de la angajator la salariat. Deci, cu acestea deja am confirmat că suntem de acord… abordarea în privința TVA-ului splitat „, a declarat Tăriceanu.

El a subliniat că ALDE nu are obiecții, întrebat în acest sens. „Nu, nu am spus că avem obiecții, din contră, mă bucur că s-a ținut cont de punctul nostru de vedere care a fost acela de nu introduce măsura care să fie practic penalizatoare pentru cei care au un comportament corect și vom aplica TVA-ul splitat așa cum s-a și spus, am subliniat și eu, numai pentru firmele care au întârzieri la plata TVA-ului sau la plata contribuțiilor sociale. Deci, ele vor fi supuse, dacă vreți, unui regim de supraveghere atentă prin această metodă de TVA splitat și având posibilitatea să revină la, să zicem, o situație fără TVA splitat dacă își îndeplinesc obligațiile către buget. Preocuparea noastră este să limităm evaziunea fiscală, nu să introducem măsuri care să afecteze funcționarea cât mai simplă a operatorilor economici”, a mai afirmat Tăriceanu.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT