HALLOWEEN: De ce trebuie să te îmbraci în negru şi portocaliu. Tradiţii şi obiceiuri de HALLOWEEN 2017

HALLOWEEN este o sărbătoare împrumutată de câţiva ani buni şi în România, care şi-a câştigat repede adepţi, mai ales că în noaptea de 31 octombrie cei care merg la petreceri se deghizează în zâne, prinţese sau prinţi, vampiri, vrăjitoare, mumii sau schelete.    
Alina Costache
31 oct. 2017, 04:13
HALLOWEEN: De ce trebuie să te îmbraci în negru şi portocaliu. Tradiţii şi obiceiuri de HALLOWEEN 2017

HALLOWEEN: Tradiţia şi obiceiurile din noaptea de 31 otombrie

  • Sculptarea dovleacului, acel de “jack-o’-lantern” (n.r., lanterna lui Jack), provine din obiceiul de Ziua Tuturor Sfinţilor de modelare a unor felinare din napi sau dovleci pentru luminarea sufletelor din purgatoriu. Napul era folosit tradiţional de Halloween în Irlanda şi Scoţia, dar imigranţii veniţi în America de Nord au folosit dovleacul. Tradiţia americană de sculptare a dovlecilor este atestată de la 1837 şi a fost asociată iniţial cu vremea recoltei, nefiind specifică Halloweenului decât spre sfârşitul secolului al XIX-lea.
  • Costumele de Halloween înfăţişează figuri supranaturale, monştri, schelete, fantome, vrăjitoare şi diavoli. De-a lungul timpului, printre costumele folosite apăreau şi cele ale unor personaje fictive, celebrităţi la ordinea zilei şi arhietipuri generice, cum ar fi prinţesele sau luptătorii ninja.
  • Imaginile specifice Halloweenului provin din obiceiurile naţionale, operele literare de ficţiune gotică şi horror sau din filmele horror clasice, precum Frankenstein şi Mumia. Elemente ale toamnei, cum ar fi dovlecii, cocenii de porumb şi sperietorile de ciori sunt şi ele omniprezente în casele tuturor celor care celebrează Halloweenul.
  • Printre alte imagini de Halloween se numără temele morţii, răului şi ocultului, sau monştrii legendari.
  • Culorile tradiţionale ale sărbătorii sunt negru şi portocaliu.
  • Chiar dacă nu este considerată o sărbătoare tradiţională, cu entuziasm şi mult zel este foarte populară în rândul copiilor din Germania şi Mexic. Aceştia aşteaptă 31 octombrie întreg anul pentru a strânge dulciuri şi pentru a se îmbrăca în costumele special create.
  • De Halloween sau “Mischef Night” în unele părţi ale Regatului Unit oamenii obişnuiesc să îşi scoată uşile din balamale. Legenda spune că pentru a fi feriţi de spiritele rele uşa ar trebui aruncată într-un iaz.

HALLOWEEN 2017: De unde vine sărbătoarea de Halloween, surpriza Google de 31 octombrie

DailyBusiness
Costul orar al forței de muncă în România a crescut semnificativ în trimestrul IV 2025
Spynews
Panică în Dubai! O dronă a lovit un zgârie-nori. Imagini terifiante
Fanatik.ro
Ce face Ionuț Iftimoaie, la 10 ani de la retragerea din sport. A dispărut din lumina reflectoarelor după Survivor România
Capital.ro
Lege pentru românii cu casă și curte. Vecinul depune contestație din cauza construcției tale. Se poate ajunge la demolare
Playtech.ro
Nulitatea absolută a actelor. Ce înseamnă și când poate fi invocată
Adevarul
Expresia pe care Trump o folosește des în ultima perioadă. Explicațiile experților despre mesajul ascuns
wowbiz.ro
Motivul pentru care colegii din trupa Holograf nu își vor lua rămas-bun de la Mugurel Vrabete la Sala Palatului! Gestul emoționant pe care l-a făcut soția lui Romeo Dediu la priveghi | EXCLUSIV
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Durere fără margini în Constanța. O fetiță de 5 ani și-a pierdut viața după ce casa în care se afla a fost cuprinsă de foc. Mama și fratele ei sunt în stare gravă
iamsport.ro
Fostul conducător al lui Dinamo l-a distrus pe Mircea Rednic: ”Știam că e zero! L-am adus să se certe cu el”
MediaFlux
Decizie pentru pensionari! Cum se pot pierde toate drepturile
stirilekanald.ro
Adio, albastru de Voroneț? Când se găsesc bani pentru restaurarea picturii exterioare de la celebra mănăstire din patrimoniul UNESCO?
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj