Mihai Fifor: Institutul Cantacuzino ar putea fi relansat într-un an şi jumătate

Institutul 'Cantacuzino', preluat recent de Ministerul Apărării, ar putea fi relansat în aproximativ un an și jumătate, a susținut, marți, ministrul Mihai Fifor.
Alina Costache
31 oct. 2017, 12:11
Mihai Fifor: Institutul Cantacuzino ar putea fi relansat într-un an şi jumătate

„Reașezăm organigrama, reașezăm încadrările, vom discuta cu premierul să vedem ce tipuri de posturi vom putea scoate la concurs. Încercăm să atragem specialiștii din sistem. Gândim o politică foarte atractivă pentru ca specialiștii să revină la ‘Cantacuzino’. Să înțelegem: nu formezi un cercetător într-un an, e nevoie de ani de zile. Vom încerca să devenim extrem de atractivi, să relansăm producția. După analizele avute cu colegii de acolo, va fi nevoie de circa un an și jumătate pentru a reporni”, a declarat ministrul Apărării Naționale, Mihai Fifor, la Europa FM.

El a precizat că institutul va deveni o unitate militară și speră ca procedura de preluare să se termine cât mai repede, probabil în luna decembrie.

Fifor a arătat că se gândește la o relocare a institutului, pentru că nu ar fi firesc să fie produse vaccinuri în centrul Bucureștiului.

„Trebuie să ne gândim foarte bine unde vom face această producție, pentru că mie nu mi se pare firesc să produci vaccin în buricul Bucureștiului, și atunci gândim o investiție greenfield acolo unde avem în Băneasa, de ce nu, să ridicăm o hală de producție în Băneasa și să producem acolo. Oricum, nimic nu se înstrăinează. Din momentul în care se va semna și protocolul de predare — primire, Institutul ‘Cantacuzino’ își schimbă și denumirea și va deveni institut medico-militar și devine unitate militară și vă asigur că nimic nu mai pleacă de acolo”, a adăugat ministrul, care a spus că institutul nou ar putea fi în subordinea directă a ministrului Apărării.

Mihai Fifor a apreciat calitatea specialiștilor de la ‘Cantacuzino’ și a reafirmat că bugetul MApN va fi anul viitor de 2% din PIB.

Citeşte şi Mihai Fifor, ministrul Apărării: Flota României pare „de jucărie” în comparaţie cu cea a Rusiei

 

DailyBusiness
Ministrul Energiei convoacă Comandamentul Energetic Național, pe fondul vremii severe și al avariilor din rețea
Spynews
Ce diferență de vârstă este între Vanessa și Bogdan de la Ploiești. Detaliul pe care mulți l-au ignorat până acum
Fanatik.ro
Dinamo, aproape să dea lovitura! Spaniolii au făcut anunțul: „câinii” vor să aducă fostul coleg al lui Lamine Yamal
Capital.ro
România poartă doliu. A murit „Apărătorul de fier”. Încă o legendă a sportului românesc ne privește acum din ceruri
Playtech.ro
Impozitul auto, recalculat în 2026. Cât plătesc şoferii anul acesta
Adevarul
Motivul crimei tânărului moldovean în Italia, explicat de polițistul suspect: „Videoclip cu tentă sexuală”
wowbiz.ro
Imagini care frâng inima, la peste 7 luni de la moartea Teodorei Marcu. Cum apare fiica ei în primul story postat de Alex după tragedie
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Veronica si Dorobațu sunt câștigătorii „Casa iubirii” sezonul patru. Primele declarații după ce au intrat in posesia marelui premiu
iamsport.ro
Ce salariu URIAȘ îi oferă lui Tănase echipa care vrea să îl transfere de la FCSB! E peste propunerea pe care Becali i-a spus să o refuze
MediaFlux
Numărul morţilor din Iran în urma protestelor a trecut de 500! Autoritățile arestează pe liderii mişcării de protest. Represiunea se intensifică VIDEO
stirilekanald.ro
Femeie împușcată de 7 ori în fața copilului ei de 1 an! Doi indivizi mascați au intrat în locuință și au atacat-o fără milă! De necrezut ce a urmat
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend