Halloween 2017. Românii, înspăimântaţi de şefii psihopaţi şi colegii care înjunghie pe la spate

Halloween 2017. De Halloween, eJobs a întrebat angajații români care sunt lucrurile cele mai înspăimântătoare când vine vorba de locul de muncă, iar 42% dintre aceștia consideră că „un şef psihopat” reprezintă cel mai înspăimântător lucru la locul de muncă şi motivul pentru care şi-ar căuta rapid un nou job. Alţi 29% ar face același pas din cauza „colegilor care înjunghie pe la spate”, iar 10% sunt speriați de lucrul până în toiul nopții. Sunt însă şi angajați temerari (7%), care spun că nimic nu i-ar putea înspăimânta atât de tare încât să fie nevoiți să își caute un alt job.
Roxana Gagiu
31 oct. 2017, 20:11
Halloween 2017. Românii, înspăimântaţi de şefii psihopaţi şi colegii care înjunghie pe la spate

Halloween 2017 Topul celor mai înspăimântătoare lucruri cu care se confruntă angajații români zi de zi la birou este dominat de volumul uriaş de muncă, invocat de 21% dintre respondenţi. Alte obstacole cu care se mai întâlnesc angajaţii români sunt „şefii clovni” (14%), „colegii vrăjitori” (13%) sau „şedinţele de circ” (12%). Lista continuă cu stresul de a ajunge la o oră fixă dimineața, la birou; teama de a fi concediat, lucrul cu un şef incompetent, neplata salariului sau lipsa comunicării în interiorul organizației.

Dacă din rutina zilnică nu lipsesc situaţiile care generează spaimă în rândul angajaţilor, cele care ar putea crea „groază” intenţionată, în mod festiv, lipsesc aproape cu desăvârşire, în condiţiile în care 84% dintre angajați declară că nu sărbătoresc Halloween-ul la birou. Dacă petrecerile de Crăciun fac deja parte din tradiţia fiecărui sfârşit de an în companii, cele de Halloween abia acum încep să-şi croiască drumul în cultura organizaţională a angajatorilor români.

Dintre cei foarte puţini care ţin această sărbătoare, 41% merg la o petrecere tematică în afara companiei, 30% se bucură de prăjituri specifice şi dovleci sculptaţi, 19% au parte de o petrecere sau un concurs de costume de Halloween chiar în companie, iar 15% vin la birou în costume trăznite. În ceea ce privește bugetul alocat pentru sărbătorirea Halloween-ului la job, 76% dintre angajați nu cheltuie nimic în acest scop, 14% cheltuie mai puţin de 50 de lei, iar 11% alocă peste 50 de lei.

Studiul a fost realizat în luna octombrie 2017, pe un eşantion de 1.299 de respondenţi, dintre care 63% sunt salariaţi fără funcţii de conducere. Ca profil general, 62% dintre participanţii la studiu sunt femei, 38% bărbaţi, iar categoria dominantă de vârstă (85%) este 26-55 de ani. 59% dintre aceştia au studii superioare.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Miruna se zbate între viață și moarte, după ce a luat o bacterie de pe litoral! Tânăra de 18 ani este conectată la aparate
Fanatik.ro
Câți români s-au uitat la U Craiova – Levski. Las Fierbinți și filmul de pe Pro TV au depășit meciul din Liga Campionilor. Exclusiv
Capital.ro
Curs valutar joi, 30 iulie. Ce valoare au euro, dolarul american și gramul de aur. BNR a publicat noile cotații pentru principalele valute
Playtech.ro
Cum te afectează munca la gri sau la negru. Riscurile pe care mulți le descoperă prea târziu, explicațiile pe înțelesul tuturor
Adevarul
„De ce ar trebui să beneficieze de acciză redusă cineva care conduce un SUV?” Subvenția la motorină, criticată de un expert în energie
wowbiz.ro
Doliu în Armata României. Pilotul militar Mihai Vîrdol a murit în urma unui grav accident de motocicletă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Învăţătoarea lovită de trăsnet în Munții Bucegi și-a revenit ca prin minune! Primele ei declarații, la o lună după incidentul groaznic
iamsport.ro
1.200.000 milioane de euro pentru Edi Iordănescu. Fostul selecționer a luat decizia
MediaFlux
Lăsata secului pentru Postul Adormirii Maicii Domnului. Ce reguli trebuie să respecte credincioșii
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România