Percheziţii de amploare în Argeş. Vizate sunt mai multe persoane suspectate de săvârşirea unor infracţiuni silvice

Polițiștii din Argeș efectuează, joi, 11 percheziții domiciliare într-un dosar privind săvârșirea unor infracțiuni silvice, fiind vizați și doi funcționari publici.
Alina Costache
02 nov. 2017, 06:13
Percheziţii de amploare în Argeş. Vizate sunt mai multe persoane suspectate de săvârşirea unor infracţiuni silvice

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, descinderile au loc în localitățile Călinești și Priboieni, la locuințele unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de tăiere ilegală și sustragere de material lemnos, delapidare și abuz în serviciu.

„Din cercetări s-a stabilit că, de la începutul lunii iulie și până în prezent, persoanele în cauză ar fi tăiat și comercializat ilegal aproximativ 300 de metri cubi de material lemnos fără respectarea regimului silvic. De asemenea s-a mai stabilit că, în aceeași perioadă, două dintre persoanele vizate, în calitate de funcționari publici, ar fi facilitat activitățile de tăiere și sustragere a materialului lemnos”, se precizează în comunicat.

Conform aceleiași surse, prejudiciul a fost estimat la aproximativ 60.000 de lei.

După finalizarea perchezițiilor, zece persoane vor fi conduse la sediul Poliției Topoloveni pentru audieri.

Citeşte şi Percheziţii la firme de pază din Braşov care ar fi produs un prejudiciu de 700.000 de lei, prin achiziţii fictive de combustibil

 

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Casa de la Șușani a Adelei Popescu și a lui Radu Vâlcan pare desprinsă din povești! Nici nu zici că este în România | GALERIE FOTO
Fanatik.ro
AS47 și MApN, discuție finală despre promovarea Stelei în SuperLiga: „De ce la U Craiova s-a putut?” / „Nicio barieră pentru asociere”
Capital.ro
Vești importante pentru fermieri. UE pregătește un sprijin de până la 1,5 miliarde de euro. Măsurile au fost aprobate în regim de urgență
Playtech.ro
Cea mai ieftină variantă pentru a ajunge la Beach, Please! 2026. Cât te costă drumul cu trenul și cât cu mașina
Adevarul
Ce au mâncat liderii NATO la dineul oficial de la Ankara. De la mantı și biban de mare la baclava regală cu înghețată de Maraș
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Un avion a dispărut fără urmă de pe radar, cu tot cu pasageri, în Marea Arabiei
iamsport.ro
S-a înțeles cu FCSB și Florin Prunea a rămas șocat: 'Cel mai bun transfer de până acum din SuperLiga'
MediaFlux
PAPARAZZI Cristina Guță, la cumpărături! Soția lui Nicolae Guță a ieșit din casă cu tot aurul pe ea pentru un mop FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?