Probleme mari în Mehedinţi. Singurul computer tomograf din judeţ s-a defectat din cauza suprasolicitărilor

Probleme mari cu diagnosticarea urgențelor medicale în Spitalul Județean din Drobeta-Turnu-Severin. Computerul tomograf s-a defectat de mai bine de o săptămână. Până va fi reparat, pacienții cu urgențe medicale sunt direcționați la 125 de kilometri distanţă.
Alina Costache
06 nov. 2017, 14:49
Probleme mari în Mehedinţi. Singurul computer tomograf din judeţ s-a defectat din cauza suprasolicitărilor

Aparatul s-a defectat în urmă cu aproape două săptămâni, deoarece, în doi ani de când a fost cumpărat a depășit de zece ori numărul de examinări pentru care era garantat.

Defecțiunea apărută la tomograful spitalului afectează și activitatea ambulanței, care trebuie să transporte pacienții la 125 de km depărtare la Craiova, transport care presupune autospeciale și personal care putea să intervină la alte urgențe.

Conducerea spitalului a anunţat că până la finalul săptămânii speră ca problema să fie rezolvată.

Citeşte şi Intervenţiile chirurgicale, amânate la Institutul „Marius Nasta” din cauza lipsei aţei chirurgicale şi a mănuşilor

DailyBusiness
Rubio vizitează Bahrainul pentru a obține sprijinul liderilor arabi din Golf în legătură cu acordul de pace cu Iranul
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Mihai Stoica a dat cărțile pe față după ce Florin Tănase nu și-a prelungit contractul cu FCSB: ”Îmi doresc jucători super motivați”
Capital.ro
Apar noi obligații pentru proprietarii de case și terenuri. Cine nu respectă plătește scump. Măsura pregătită de Primărie
Playtech.ro
VIDEO Cele mai afectate etaje ale unui bloc-turn în timpul cutremurelor din Venezuela. Imaginile filmate arată unde s-au produs cele mai mari distrugeri
Adevarul
Cum arată fostul combinat Phoenix, mândria pierdută a Băii Mari. Coșul înalt de 350 de metri veghează peste zona interzisă
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Un șofer a intrat cu mașina într-o mulțime de oameni, în Timișoara! Câte victime sunt
iamsport.ro
De la Champions League la agricultură: investiția bio prin care Ciprian Tătărușanu și-a pregătit viața după fotbal
MediaFlux
Horoscop 26 iunie. Vineri cu ghinion pentru mai multe zodii
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?