Cele mai bizare metode contraceptive folosite de-a lungul timpului

Din dorința de a evita o sarcină nedorită, femeile au apelat la fel și fel de metode care au promis să le ajute în această privință.
Alina Costache
09 nov. 2017, 06:21
Cele mai bizare metode contraceptive folosite de-a lungul timpului

Teama de a deveni părinte într-un moment în care nu îți dorești te poate împinge la gesturi necugetate. Astfel , că metodele bizare de contracepție au existat încă din cele mai vechi timpuri.

În Grecia, de exemplu, acum câteva sute de ani exista crezul unui ginecolog conform căruia dacă femeile își vor ține respirația spre finalul actului sexual, își vor provoca un strănut și astfel lichidul seminal nu va ajunge în vagin.

Tehnica a fost pusă în aplicare însă din păcate nu a avut rezultatul scontat.

Până și în ziua de astăzi cea mai sigură metodă contracepțivă rămâne prezervativul și abstinența.

Buretele cu lămâie

O altă idee trăznită este reprezentată de zeama de lămâie îmbibată pe un burete și apoi introdus în vagin pentru o perioadă.

Ideea ce bază a acestei metodă constând în faptul că aciditatea lămâii va evita o posibilă sarcină. Această metodă, la fel ca și cea de mai sus s-a dovedit a fi un adevărat fiasco.

Bumbacul și coca cola

Nebunia bumbacului presupunea că este atât de pli de virtuți încât este benefic inclusiv pentru a evita apariția unei sarcini. Astfel, femeile foloseau bucăți de bumbac, le introduceau în vagina astfel încât acesta să absoarbă lichidul seminal și astfel se spera a se evita apariția unui bebeluș nouă luni mai târziu.

Nici Cola nu a trecut testul de contracepție la care a fost supusă.Tot ce a reușit cola să facă este să le transforme pe femeile ce au folosit-o făcându-le mult ami lipicioase și însărcinate.

Ceaiul din testicule de castor

Această idee vine din Canada, unde exista crezul că acest ceai are posibilitatea de a evita apariția unei sarcini. De regulă se luau testicolele de castor, se uscau și apoi se înmuiau în apă caldă preparându-se astfel o infuzie pe care femeile o consumau ulterior. Chiar și așa, testicolele de castor nu au trecut nici ele testul contracepției.

Dacă vrei să îți păstrezi sănătatea și să eviți apariția unei sarcini, mergi la un medic specialist și vezi ce metodă contraceptivă este cea mai indicată pentru tine.

Află tot ce trebuie să știi despre sarcina toxică AICI

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
O bătrână a izbucnit în plâns, după ce Poliția Locală i-a împrăștiat fructele și legumele pe trotuar, în Sectorul 1. Imagini revoltătoare
Fanatik.ro
Reușește Marius Șumudică o nouă minune la CFR Cluj? „Am crezut că pierde cu 3-0 cu FCSB, își ia bagajul și vine acasă”
Capital.ro
Lege la bloc în 2026. Proprietarii sunt obligați să plătească în acest caz. Nu contează la ce etaj locuiesc
Playtech.ro
Ce să faci dacă te prinde grindina în timp ce ești pe drum. Greșeala care îți poate avaria grav mașina
Adevarul
Tradiții de Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul. Este zi de post aspru pentru ortodocși
wowbiz.ro
Iubita lui Andrei Bordeianu, mesaj sfâșietor în mediul online! Influencerul a fost implicat într-un grav accident: „O să aprind o lumânare pentru tine…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Jurnalista Brîndușa Armanca s-a stins din viață la 72 de ani. A format generații de ziariști
iamsport.ro
Imagini uluitoare! Grecii au găsit-o pe Bernadette Szocs pe 'Insula Milionarilor'. Nicole Kidman a fost și ea acolo
MediaFlux
Bani în plus la pensie pentru anii de facultate și armată. Legea Pensiilor prevede cât valorează
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat