Cele mai mari minciuni din istorie Partea I

1.Calul Troian

Când troianul Paris a fugit cu Elena, soţia regelui Spartei, a izbucnit războiul. Au trecut vreo zece ani pentru ca poporul din Troia să creadă că, în final, i-ar fi bătut pe greci.

Aceştia în schimb, aveau un alt atu pe mânecă: au construit un cal de lemn enorm, în burta căruia puteau să se ascundă. Iar după ce i-a convins pe duşmanii lor că această structură este o ofrandă de pace, troienii au primit-o cu bucurie şi au dus-o în fortăreaţa lor.

În noaptea aceea, în timp ce troienii dormeau, grecii ascunşi în burta calului de lemn au ieşit din el şi i-au măcelărit pe troieni într-o bătălie decisivă.

Dacă povestea este adevărată, atunci aceasta este cea mai mare şi mai reuşită minciună din istorie . Homer a fost cel care a făcut aluzie, în „Iliada”, iar Virgil a extrapolat povestea în Eneida. Se pare că există dovezi care sugerează că Troia a existat aşa cum a povestit Homer. O altă teorie sugerează că acel cal troian ar fi fost un berbec ce ar fi semănat cu un cal.

 2. Anna Anderson, alias Prinţesa Anastasia

După masacrul de la Revoluţia Rusă, existenţa unei familii regale era, practic, de neconceput pentru bolşevici. În 1918, ei au masacrat familia regală – pe Ţarul Nicolae al II-lea, pe soţia şi pe fiul lor şi pe cele patru fiice ale cuplului – pentru a se asigura că nu va mai exista niciun moştenitor legitim al acestei familii care să se ridice şi să obţină de partea lui aprobarea populară.

De-a lungul vremii au circulat diferite zvonuri prin care se susţinea că, totuşi, unii dintre membrii familiei regale ar fi reuşit să scape din masacru şi să fi rămas în viaţă. Aşa au apărut şi impostorii. În 1920, o femeie cu numele Anna Anderson a revendicat titlul de prinţesă. Ea fusese atunci internată într-un spital după ce încercase să se sinucidă. S-a confesat apoi că ea era Prinţesa Anastasia – fiica cea mică a familiei regale – care ar fi supravieţuit masacrului.

Iniţial, femeia s-a bucurat de încredere din partea anturajului său, fiind ajutată şi de faptul că avea trăsături foarte asemănătoare cu „originalul”. A devenit şi mai convingătoare când a povestit anturajului ei şi, ulterior, unui tribunal, episoade din viaţa familiei regale pe care pretindea că le-a trăit.

Adevărul a ieşit însă la suprafaţă în 1927, când o fostă colegă de cameră a recunoscut-o şi a spus că femeia care pretindea că provine din familia ţarului se numeşte, de fapt, Franziska Schanzkowska, şi nu Anna Anderson şi că este, de fapt, o impostoare.

Dar aceste dezvăluiri nu au împiedicat-o pe Anna Anderson să se bucure de celebritate şi chiar a încercat să „îşi recupereze şi unele proprietăţi” prin tribunale, dar fără succes. A murit în 1984. După câţiva ani, când s-au prelevat mostre de ADN din rămăşiţele pământeşti ale familiei regale, în 2009, experţii au confirmat că acestea corespundeau cu osemintele analizate. Astfel, mitul despre Prinţesa Anastasia a fost înlăturat şi s-a confirmat că niciun membru al familiei nu scăpase de execuţie în 1918.

Fără a furniza serviciile pentru care au fost contractate. În schimb, banii au fost scoşi din conturi, au fost au fost utilizaţi de Partidul Revoluţiei Instituţionale pentru activităţi electorale, susţin foşti oficiali citaţi de NYT.

3. Omul Piltdown

După ce Charles Darwin a publicat revoluţionara lucrare „Originea Speciilor”, în 1859, cercetătorii au început să caute fosile care să-i ajute să descopere dovezi despre strămoşii noştri. Când arheologul Charles Dawson a dezgropat ceea ce părea a fi aşa-zisele „legături lipsă” din evoluţia umană, în 1910.

Descoperirea pe care o făcuse era omul Piltdown – părţi dintr-un craniu şi o mandibulă cu molari – în Sussex, Anglia. Dawson i-a prezentat descoperirea sa vestitului specialist în palentologie, Arthur Smith Woodward, care a crezut în autenticitatea sa până în ziua în care s-a stins din viaţă. 

Chiar dacă descoperirea a atras renume internaţional, minciuile legate de Piltdown s-a destrămat cu timpul, ajungându-se la concluzia că Omul de Piltdown nu avea nimic în comun cu istoria evoluţiei umane. În anii 1950, în urma unor teste ştiinţifice, s-a ajuns la concluzia că acel craniu avea doar 600 de ani şi că mandibula provenea de la urangutan. O persoană bine informată ar fi manipulat aceste vestigii, inclusiv culoarea dinţilor pentru a părea a fi dezlegarea unei mari enigme intrate în istorie.

Lumea ştiinţifică a fost consternată. Nu ştia cine s-ar fi putut afla la originea acesteia. S-au descoperit între timp şi doi suspecţi, între care unul era însuşi Dawson. În ziua de astăzi se ştie că  această mandibulă ar fost „trucată” de Martin A.C. Hinton, un voluntar care lucra la muzeu în timpul descoperirii. O bucată din vestigiu, pe care o luase de la muzeu, avea inscripţionate iniţialele lui. 

4. Han van Meegeren

Han van Meegeren a fost un artist care se simțea subapreciat și care a crezut că ar putea să-i păcălească pe experții în artă să-i recunoască talentul ca şi cum ar fi fost al unui geniu. Astfel, la începutul Secolului XX, cercetătorii erau nerăbdători să afle dacă marele Vermeer pictase o serie de opere de artă care repreprezentau scene biblice.

Van Meegeren a profitat de această oportunitate şi s-a apucat săfalsifice o operă controversată intitulată „Discipolii lui Emmaus”. Dotat cu o perspicacitate neobosită pentru detalii, el a simulat până şi fisurile şi duritatea unei picturi centenare. Voia ca experţii să creadă că pictura realizată de el ar fi fost autentică şi, culmea, chiar a reuşit: experţii au salutat faimoasa operă de artă ca fiind autentică!… În ceea ce-l priveşte pe Van Meegeren, el a produs şi vândut ca fiind autentice mai multe opere „Vermeer” false după această „recunoaştere” a falsului său talent.

.