Deputaţii ruşi reclamă presiuni din partea SUA asupra media ruse. Presa americană ar putea fi declarată „agent străin”

Legislativul rus a avertizat vineri că unele media din SUA și din alte țări ar putea fi declarate "agenți străini" și obligate să prezinte informații complete cu privire la finanțe și personal, relatează Reuters. Președintele Dumei de Stat ruse (Camera inferioară), Viaceslav Volodin, a precizat că deputații ar putea adopta chiar săptămâna viitoare prevederi în acest sens, în răspuns la ceea ce consideră a fi presiuni americane asupra media ruse.
Filip Stan
10 nov. 2017, 17:36
Deputaţii ruşi reclamă presiuni din partea SUA asupra media ruse. Presa americană ar putea fi declarată

Deputații ruși susțin că este vorba de o măsură de răspuns la solicitarea Ministerului american al Justiției ca televiziunea Russia Today (RT), controlată de statul rus, să se înregistreze ca „agent străin” în SUA, solicitare considerată de Moscova drept un gest inamical. „Restricțiile care ar putea fi adoptate vor fi similare celor luate de SUA”, a declarat Volodin.

Potrivit RT, Ministerul american al Justiției i-a dat termen până luni pentru a se conforma legii numită FARA (Foreign agents registration act), care obligă orice societate ce reprezintă o țară sau o organizație străină să raporteze cu regularitate autorităților americane despre relațiile sale cu statul respectiv sau instituția în cauză, în caz contrar fiind sancționată cu înghețarea conturilor, informează Agerpres.

RT este acuzată adeseori de Washington că servește drept organ de propagandă al Kremlinului. Postul rusesc de televiziune a fost menționat în special la începutul anului într-un raport al serviciilor de informații americane vizând ingerința Moscovei în ultima campanie prezidențială americană.

Citeşte şi Putin este convins că americanii se vor amesteca în alegerile prezidenţiale din Rusia

O primă lectură a unui proiect de lege privind noile restricții aplicabile media străine din Rusia urmează să aibă loc la 15 noiembrie, proiectul putând fi adoptat până la sfârșitul săptămânii viitoare, potrivit Agerpres.

Mai devreme în acest an, Duma rusă a lansat o anchetă pentru a stabili dacă CNN, Vocea Americii, Radio Libertatea și „alte media americane” respectă legislația țării. Radio Europa Liberă/Radio Libertatea (RFE/RL), susținute de guvernul american, au anunțat luna trecută că Moscova a amenințat să clasifice redacțiile lor în limba rusă ca fiind „agenți străini”, în răspuns la presiunile SUA asupra RT.

Tot în octombrie, Rusia a indicat faptul că a renunțat la acuzațiile de încălcare a legii ruse a media formulate împotriva CNN și că postul american va putea transmite în continuare în această țară.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Primă la înfrângere! Premieră mondială în fotbalul românesc. Fanatik dezvăluie un caz halucinant: explicații și amenințări. „Mă ocup de tine!” Exclusiv
Capital.ro
Când trebuie montate anvelopele de iarnă? Șoferii riscă amenzi de până la 4.325 de lei
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT