Donald Trump: Vladimir Putin mi-a spus că „nu s-a amestecat” în alegerile americane. Partea rusă neagă că subiectul ar fi fost abordat

Donald Trump, președintele american, a declarat sâmbătă că omologul său rus Vladimir Putin i-a spus că "nu s-a amestecat" în alegerile prezidențiale americane, în cursul unui schimb de cuvinte între cei doi șefi de stat la Da Nang, în Vietnam, unde au participat la summitul APEC (Forumul de cooperare economică Asia-Pacific), relatează AFP.
Iulian Tudor
11 nov. 2017, 11:35
Donald Trump: Vladimir Putin mi-a spus că

„El mi-a spus că nu s-a amestecat deloc în alegerile noastre”, a indicat președintele american jurnaliștilor la bordul Air Force One în cursul zborului de la Da Nang la Hanoi.

Secretarul de presă al lui Putin, Dmitri Peskov a declarat însă pentru CNN că Putin şi Trump nu au discutat despre implicarea în alegerile prezidenţiale din SUA. Întrebat de CNN dacă cei doi lideri au discutat acest subiect, răspunsul lui Peskov a fost: „Nu”

După ce Trump a plecat de la Da Nang, Vladimir Putin a vorbit şi el în cadrul unui briefing de presă, spunând că relaţiile SUA – Rusia rămân într-o stare precară.

„Relaţiile dintre Rusia şi SUA nu au depăşit încă starea de criză”, a spus el, adăugând că partea rusă este pregătită să depăşească momentul şi să caute soluţii pentru rezolvarea problemelor care sunt în interesul cetăţenilor celor două ţări.

De asemenea, președintele american Donald Trump și omologul său rus Vladimir Putin au căzut de acord pentru a spune că „nu există soluție militară” posibilă războiului în Siria, a anunțat sâmbătă Kremlinul, citând un comunicat comun, potrivit AFP.

„Președinții sunt de acord pentru a spune că actualul conflict în Siria nu are soluție militară” și au confirmat „hotărârea lor de a învinge gruparea Statul Islamic”, potrivit site-ului internet al Kremlinului. Conform Moscovei, comunicatul comun a fost aprobat în marja Forumului de cooperare economică Asia-Pacific (APEC) în Vietnam.

În cursul summitului APEC de la Da Nang (centrul Vietnamului), cei doi șefi de stat și-au strâns mâna de două ori, rostind și câteva cuvinte, dar fără să se întâlnească cu adevărat între patru ochi.

„Președinții și-au confirmat angajamentul pentru suveranitatea Siriei, independența sa, unitatea sa, integritatea sa teritorială și natura sa seculară” și au invitat toate părțile să participe la discuțiile organizate de ONU la Geneva, declară Kremlinul.

Comandamentul militar rus a acuzat recent SUA că „se preface doar” că luptă împotriva Statului Islamic în Irak și că jenează contraofensiva susținută de Rusia în estul Siriei.

„Președinții au discutat și despre necesitatea de a reduce suferințele umane în Siria și au invitat toate țările membre ale ONU să-și crească contribuția pentru a satisface nevoile umanitare în lunile care urmează”, potrivit aceluiași text al Kremlinului.

Acest document, a precizat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenția de presă RIA Novosti, a fost pregătit de experți din Rusia și SUA și a fost convenit sâmbătă în cadrul unei discuției purtate de ministrul de externe rus Serghei Lavrov și secretarul de stat american Rex Tillerson.

Conform RIA Novosti, respectiva „declarație” a fost pregătită special pentru summitul APEC.

Rusia desfășoară în Siria o campanie de bombardamente din 2015, în sprijinul președintelui Bashar al-Assad, și a întors evoluția conflictului în favoarea acestuia, notează AFP.

 
 

DailyBusiness
Bolojan răspunde criticilor PSD: „Mi-am respectat mandatul și programul de guvernare”
Spynews
Simona Sensual, chemată la parchet! Ce i s-a întâmplat fostei asistente TV
Fanatik.ro
S-a aflat! Care este, de fapt, salariul lui Kyros Vassaras, șeful CCA. Exclusiv
Capital.ro
Călin Georgescu își lansează propriul partid? Tribunalul București a admis înregistrarea unei noi formațiuni politice
Playtech.ro
Poţi cumpăra ani de pensie în Germania? Cum poţi ieşi mai devreme din câmpul muncii
Adevarul
Războiul din Iran lovește în investițiile românilor din Dubai. Economist: „E un avertisment că anumite lucruri s-ar putea întâmpla”
wowbiz.ro
Pensia neîncasată înainte de deces în România. Ce se întâmplă cu banii și cine poate intra în posesia lor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Două mașini s-au izbit violent într-un cartier din Ploiești. O tânără de 19 ani și-a pierdut viața în ciuda eforturilor salvatorilor
iamsport.ro
Lovitură de teatru! Ionuț Chirilă a luat decizia după ce a negociat cu echipa din Ștefan cel Mare
MediaFlux
Război în Orientul Mijlociu: Armata israeliană, lovituri în Teheran și Beirut. Invazie terestră în Liban. Iranul continuă atacurile asupra aliaților SUA
stirilekanald.ro
VIDEO 28 de elevi din Focșani și profesoarele lor, blocați în Dubai după închiderea spațiului aerian
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj