PROGNOZA METEO pentru următoarele zile. Vine frigul, temperaturile scad simţitor. Revin ploile şi ninsorile

PROGNOZA METEO. Următoarele zile ne vor readuce aminte că ne apropiem de iarnă. Temperaturile vor scădea cu până la 8 grade, faţă de zilele precedente, în timp ce precipitaţiile vor apărea şi chiar se vor transforma în burniţă şi ninsoare.
Lucia Maxim
14 nov. 2017, 13:20
PROGNOZA METEO pentru următoarele zile. Vine frigul, temperaturile scad simţitor. Revin ploile şi ninsorile

PROGNOZA METEO LA NOAPTE. Cerul va deveni variabil în nord-vest, iar în restul ţării înnorările vor persista. În sud-vest şi în centru pe arii restrânse va ploua, în timp ce în restul zonelor ploi slabe sau burniţă se vor semnala izolat. În nordul Carpaţilor Orientali vor fi precipitaţii mixte. Vântul va sufla în general moderat în sudul şi în sud-estul teritoriului. Temperaturile minime se vor încadra între -1 şi 9 grade. Pe arii restrânse, în zonele joase va fi ceaţă.

VREMEA IN BUCUREŞTI. Cerul va fi noros, trecător vor fi posibile ploi slabe sau burniţă, iar vântul va sufla în general moderat. Temperatura minimă va fi de 6…7 grade.

Citeşte şi PROGNOZA METEO: Vor cădea primii fulgi în Bucureşti

PROGNOZA METEO MIERCURI. Vremea va fi în general închisă, cu cer noros, intervale de înseninare fiind ziua în nordul ţării, iar noaptea şi în regiunile estice. Va ploua local în regiunile sud-vestice, iar în rest izolat vor fi posibile ploi slabe sau burniţă. Vântul va fi moderat în sud şi sud-est şi va sufla în general slab în rest. Regimul termic va fi caracterizat de valori în marea lor majoritate apropiate de cele normale ale perioadei, cu maxime între 5 şi 12 grade şi minime între -2 şi 7 grade. Pe arii restrânse va fi ceaţă.

VREMEA IN BUCUREŞTI. Vremea va fi închisă, iar regimul termic apropiat de cel normal pentru jumătatea lunii noiembrie. Vântul va sufla moderat. Temperatura maxima se va situa în jurul valorii de 8 grade, iar cea minimă va fi de 4…6 grade.

PROGNOZA METEO JOI. În regiunile intracarpatice valorile termice diurne vor fi în creştere uşoară şi se vor situa peste mediile climatologice, în timp ce în restul teritoriului vremea se va menţine apropiată de normalul perioadei. Cerul va fi variabil, cu înnorări în general persistente în jumătatea de sud a ţării, unde pe arii restrânse va ploua slab sau va burniţa. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 5…6 grade în nordul Moldovei şi 14…15 grade local în Maramureş şi Transilvania, iar cele minime vor fi cuprinse între 1 şi 8 grade, izolat mai scăzute în nord şi centru, unde dimineaţa şi noaptea va fi ceaţă.

VREMEA IN BUCUREŞTI. Înnorările vor persista şi trecător vor fi condiţii de burniţă. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 9 grade, iar cea minimă va fi de 5…6 grade.

Citeşte şi Un val de ger polar a pătruns în Europa. Cum se va schimba vremea în zilele următoare

PROGNOZA METEO VINERI. Vremea se va menţine uşor mai caldă decât în mod obişnuit în nord-vest şi parţial în centru şi apropiată de normalul datei în restul teritoriului. Cerul va avea înnorări în cea mai mare parte a ţării, mai persistente în jumătatea de sud, dar numai pe arii restrânse va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 5 şi 13 grade, iar cele minime între -1 şi 9 grade. Dimineaţa şi noaptea izolat va fi ceaţă.

VREMEA IN BUCUREŞTI. Vremea se va menţine în general închisă şi trecător vor fi posibile ploi slabe sau burniţă. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 9 grade, iar cea minimă va fi de 5…6 grade.

Citeşte şi PROGNOZA METEO PE DOUĂ SĂPTĂMÂNI. Temperaturi în scădere şi ploi în toată ţara

PROGNOZA METEO SAMBATA. Pe fondul unui regim termic caracterizat de valori în jurul celor normale în a doua decadă a lunii noiembrie, vremea se va menţine în general închisă. Vor fi ploi în general slabe, ziua cu caracter local în majoritatea zonelor, iar noaptea pe arii mai extinse în vestul şi în nordul ţării. În zona montană ploile se vor transforma treptat în lapoviţă şi ninsoare, cu precădere pe creste. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări izolate. Temperaturile maxime se vor încadra între 6 şi 13 grade, iar cele minime între 2 şi 9 grade. În special dimineaţa, vor fi condiţii de ceaţă.

PROGNOZA METEO DUMINICA – MARTI. Valorile termice vor fi în general în scădere, exceptând în prima zi regiunile sud-estice unde se va resimţi o uşoară încălzire. Vor fi precipitaţii în majoritatea zonelor.

DailyBusiness
Tanczos Barna: România nu-și poate permite să piardă încrederea recâștigată
Spynews
Tinerii care i-ar fi furnizat droguri lui Rareș Ion au fost trimiși în judecată. Maru și Pika se află în continuare în arest preventiv
Bzi.ro
Elena Gheorghe a făcut senzație în costum de baie, la 39 de ani! Câte operații estetice are cântăreața – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Anca Dimancea anunță vești proaste pentru multe zodii. Luna falsă aduce trădări și probleme de sănătate
Capital.ro
Codul Rutier 2025. Interzis pe parbriz. Iei amendă de 1.800 de lei și rămâi fără certificatul de înmatriculare
Playtech.ro
Ventilația încrucișată nocturnă, varianta rapidă prin care răcoreşti casa fără aerul condiţionat. Ce trebuie să faci exact?
DailyBusiness
Roamingul în afara Europei te poate costa scump. Ce recomandă ANCOM
Adevarul
Trump se teme că Iranul va deveni o „nouă Libie”: „Ar prefera o înțelegere”
wowbiz.ro
Ți se face pielea de găină! Mama Teodorei Marcu, distrusă de durere la aproape 3 săptămâni de când și-a pierdut fiica. Ipostaza sfâșietoare în care a fost surprinsă femeia
Spynews
Cum își răsfață Alex Bodi iubita, la Monaco! Afaceristul și Anca au atras din nou toate privirile / VIDEO
Spynews
Monica Tatoiu, jefuită în vacanță. Era în locuință când hoții au intrat peste ea. Femeia de afaceri a apelat la autorități
Evz.ro
Singurul loc din România unde șoferilor li se recomandă să nu se uite înainte
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
„Cea mai frumoasă femeie pe care am văzut-o”, implicată în afacerea de 150.000.000 de euro
kanald.ro
Răsturnare de situație în cazul asistentei moarte la Spitalului Județean Sibiu! Ce mărturisiri fac colegii ei
Cancan.ro
TRAGEDIE în lumea sportului! Vedetă a culturismului, ucisă cu ciocanul de soț 😱
Playsport.ro
Dan Negru: „E un miracol că mai existăm ca națiune, am avut şase imnuri”
Capital.ro
Serviciu militar! Decizie în România pentru cei de 18–45 ani. Ai termen să răspunzi 31 iulie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, apariție îndrăzneață, în lenjerie intimă: „Crioterapie”
stirilekanald.ro
Doctoriță ucisă de iubit, tot medic! Au urmat zile întregi de chin pentru femeie. Cei doi lucrau la același spital
Adrian Alexandrov, dezvăluiri sfâșietoare despre micuța Eva. Copila suferă enorm de dorul Elenei Udrea: „Când vine mami?”
MediaFlux
Amenzi pentru chiriașii care nu au noua adresă în buletin. Legea a intrat deja în vigoare
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Bacalaureat 2025: prima generație care își poate vedea lucrările înainte de contestații