Interlopul Ioan Clămparu rămâne cu condamnarea de 25 de ani închisoare

Curtea de Apel Alba Iulia a respins, miercuri, contestaţia lui Ioan Clămparu, unul dintre cei mai periculoşi interlopi din România, care rămâne astfel cu condamnarea de 25 de ani de închisoare. Decizia este definitivă.
Alina Costache
15 nov. 2017, 13:51
Interlopul Ioan Clămparu rămâne cu condamnarea de 25 de ani închisoare

Purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia, Cosmin Muntean, a declarat miercuri că instanţa a respins contestaţia lui Ioan Clămparu, iar interlopul rămâne cu condamnarea de 25 de ani de închisoare, dată în luna septembrie de Tribunalul Alba.

Contestaţia lui Ioan Clămparu la decizia Tribunalului Alba s-a judecat marţi, însă instanţa a rămas în pronunţare, decizia fiind definitivă.

Astfel, Clămparu rămâne cu 25 de ani de închisoare, la care se adaugă o amendă în valoare de 50.000 de lei.

Interlopul a solicitat, în ianuarie 2017, contopirea pedepselor primite în România, Spania şi Italia.

Ioan Clămparu, considerat a fi unul din cei mai periculoşi lideri interlopi, a fost adus în România, în aprilie 2015, după condamnarea definitivă, în Spania, la 20 de ani de închisoare, având şi o pedeapsă de 13 ani închisoare dispusă în 2011, de instanţa supremă.

Ioan Clămparu a fost condamnat şi în Spania, la 30 de ani de închisoare pentru proxenetism – pedeapsa maximă solicitată de procurori – de o instanţă din Madrid, însă acesta a atacat decizia şi a obţinut o pedeapsă cu zece ani mai mică, el având o condamnare şi în România, pentru fapte similare, de 13 ani de detenţie.

Clămparu a fost condamnat pentru constituire de grup infracţional organizat, trafic de persoane, trafic de minori şi întreruperea cursului sarcinii.

În februarie 2011, Ioan Clămparu a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în lipsă, la 13 ani de detenţie. În septembrie 2011, Ioan Clămparu a fost prins în Spania, în condiţiile în care era căutat de autorităţile judiciare române de opt ani. Liderul interlop, deferit justiţiei în lipsă de către Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată (DIICOT), a intrat atunci în custodia autorităţilor din Madrid, după ce a fost prins în urma unei ample acţiuni de filaj.

Ioan Clămparu mai avea o condamnare, dată în 2008, de o instanţă din Milano, la 18 ani de închisoare.

Grupul condus de Ioan Clămparu a strâns, din activităţi de crimă organizată, sume totalizând milioane de dolari, bani folosiţi şi pentru a determina stoparea amplei anchete declanşate împotriva reţelei de crimă organizată coordonată de el, potrivit rechizitoriului DIICOT.

La începutul lunii iulie 2011, peste o sută de persoane au fost arestate în cadrul unei operaţiuni globale de amploare a Interpol, supranumită Infra-Red, ce îi vizează pe unii din cei mai periculoşi fugari ai lumii, pe lista de căutări fiind şi românul Ioan Clămparu, suspectat de trafic de persoane. Anchetatorii au vizat 29 de ţări şi 450 de persoane suspectate de infracţiuni precum crime, pedofilie sau trafic de droguri.

Ioan Clămparu – considerat a fi unul din cei mai periculoşi lideri mafioţi – s-a aflat pe lista celor mai căutaţi 26 de infractori, fiind bănuit că ar avea legături cu cluburi şi hoteluri din Marea Britanie. El era acuzat că a obligat peste o sută de femei să se prostitueze în Spania.

DailyBusiness
Costul orar al forței de muncă în România a crescut semnificativ în trimestrul IV 2025
Spynews
Panică în Dubai! O dronă a lovit un zgârie-nori. Imagini terifiante
Fanatik.ro
De ce deranjează atât de tare Diana Șucu? Editorial Horia Ivanovici despre subiectul momentului la Rapid
Capital.ro
DOCUMENT Bani în plus pentru pensionari în aprilie și decembrie. Condiție: pensie sub 3.000 lei. Cine ia maximul de 500 lei
Playtech.ro
Un triunghi albastru într-un pătrat portocaliu, semnul de pe blocurile din Capitală ignorat de cetăţeni. Ce reprezintă şi de ce este important
Adevarul
Expresia pe care Trump o folosește des în ultima perioadă. Explicațiile experților despre mesajul ascuns
wowbiz.ro
Motivul pentru care colegii din trupa Holograf nu își vor lua rămas-bun de la Mugurel Vrabete la Sala Palatului! Gestul emoționant pe care l-a făcut soția lui Romeo Dediu la priveghi | EXCLUSIV
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Durere fără margini în Constanța. O fetiță de 5 ani și-a pierdut viața după ce casa în care se afla a fost cuprinsă de foc. Mama și fratele ei sunt în stare gravă
iamsport.ro
Fostul conducător al lui Dinamo l-a distrus pe Mircea Rednic: ”Știam că e zero! L-am adus să se certe cu el”
MediaFlux
Un bărbat a dezvăluit ce este viața de apoi. Ce a văzut după ce inima i s-a oprit
stirilekanald.ro
Adio, albastru de Voroneț? Când se găsesc bani pentru restaurarea picturii exterioare de la celebra mănăstire din patrimoniul UNESCO?
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj