Atentat sinucigaş: cel puţin 50 de morţi şi peste 20 de răniţi

Cel puțin 50 de persoane au fost ucise într-un atentat sinucigaș comis marți, transmit agențiile internaționale de presă, citând un bilanț anunțat de poliție.
Iulian Tudor
21 nov. 2017, 10:42
Atentat sinucigaş: cel puţin 50 de morţi şi peste 20 de răniţi

„Deocamdată avem cel puțin 50 de morți” și mai mulți răniți în urma unui atac kamikaze comis marți împotriva unei moschei din orașul Mubi, în timpul rugăciunii de dimineață, a precizat pentru AFP purtătorul de cuvânt al poliției din statul nigerian Adamawa, Othman Abubakar.

Potrivit surselor, atacul a fost comis de un adolescent, care s-a amestecat printre credincioși și-a detonat centura cu explozivi în interiorul moscheii.

Alte cel puțin 20 de persoane au fost rănite în atentat și au fost transportate la spitale din regiune, a declarat Idris Garge, coordonatorul zonal al Agenției naționale pentru situații de urgență.

Atentatul nu a fost revendicat deocamdată, dar el poartă marca grupării Boko Haram, care întreprinde în mod regulat atacuri împotriva satelor din regiune și atentate sinucigașe.

Insurecția jihadistă, care durează de opt ani, s-a soldat până acum cu cel puțin 20.000 de morți și 2,6 milioane de persoane refugiate în nord-estul Nigeriei.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Cum arată mormântul lui Gheorghe Moldovan. Antrenorul care s-a împușcat a fost condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
Mitică Dragomir dezvăluie discuția avută cu Gică Hagi: “Răzvan Burleanu i-a tras batista prin gură!”
Capital.ro
A muncit aproape 28 de ani, dar pensia lui a rămas la 1.088 de lei. Ce apare în decizia de recalculare
Playtech.ro
Câte zile de concediu medical poate da medicul de familie și câte poate da specialistul. Regulile din 2026
Adevarul
Câți bani cash ar trebui să avem puși deoparte. Diferenţa dintre „fondul de urgenţă” şi „fondul de rezervă”, explicată de un expert
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
Fostul jucător de la Dinamo: ”Era normal ca Hagi să își dea demisia după meci! A venit la națională ca să îl ia pe Ianis, care nu mai era convocat de alt selecționer”
MediaFlux
Primești bani de la părinți, prieteni sau rude? Când poate cere ANAF explicații și în ce situație se aplică impozitul de 70%
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte