World Ski Awards 2017. A fost desemnată cea mai bună staţiune de schi din România

World Ski Awards, eveniment care a avut loc la Kitzbuhel, şi-a desemnat laureaţii pe 2017, acesta fiind un indicator foarte important pentru amatorii de schi din întreaga lume.
Iulian Tudor
21 nov. 2017, 15:24
World Ski Awards 2017. A fost desemnată cea mai bună staţiune de schi din România

În cursa pentru desemnarea celor mai bune staţiuni de schi din lume au participat şi nouă domenii schiabile din România: Predeal, Rânca, Straja, Vatra Dornei, Vidra Transalpina, Arena Platoș Păltiniș, Azuga, Poiana Brașov și Sinaia.

Dintre acestea, staţiunea Sinaia a fost premiată în cadrul Galei World Ski Awards, din Austria, acesta fiind primul an în care România este inclusă pe lista nominalizărilor. „2017 este primul an în care România a fost inclusă pe lista nominalizărilor în cadrul World Ski Awards, singura iniţiativă globală care premiază şi promovează excelenţa în turismul de iarnă, eveniment aflat la cea de-a V-a ediţie. Din cele nouă staţiuni nominalizate din ţara noastră, prin vot direct, Sinaia a câştigat trofeul şi statutul de cea mai bună staţiune de schi din România. Trofeul a fost înmânat reprezentanţilor oraşului, în cadrul Galei World Ski Awards„, se arată într-un comunicat de presă transmis marţi de Primăria Sinaia.

Cea mai bună stațiune turistică din lume le-a revenit, în acest an, francezilor din Val Thorens. Cel mai bun domeniu de freestyle îl au elveţienii de la LAAX, iar cel mai bun hotel de schi îl regăsim tot în Elveţia, W Verbier. Cu prilejul galei a fost acordat şui un premiu mai puţin convenţional, cel mai bun domeniu schiabil indoor, premiul fiind atribuit Dubaiului.

DailyBusiness
Republica Moldova avansează spre aderarea la UE. Au fost deschise noi capitole de negociere
Spynews
Marian Mexicanu, declarații tulburătoare despre înmormânarea lui. Fanii sunt îngrijorați: ”Vreau să mor elegant”
Fanatik.ro
Cum arăta, de fapt, lumea când Anglia era campioană mondială. Americanii luptau în Vietnam, abia apărea Star Trek, iar România interzicea avorturile ca să ajungă la 30.000.000 de oameni
Capital.ro
Bani după deces. Casa de Pensii poate acorda 50%, 75% sau 100%. Cine are dreptul asupra pensiei
Playtech.ro
Facultățile din România unde poți fi admis fără examen. La ce universități contează media de la Bacalaureat
Adevarul
Castelul cu 365 de ferestre din Transilvania se redeschide pentru public: cum arată după 3 ani de restaurare
wowbiz.ro
Cum arată fiul Mădălinei Manole la 17 ani! Fratele regretatei artiste a publicat o fotografie în premieră cu Petru Mircea Jr.
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Prima reacție a lui Nicușor Dan, după ce un român a sfârșit în clădirea cuprinsă de foc, din centrul Bruxellesului
iamsport.ro
”Să nu te vadă Gică Hagi, că-l dă afară!”. Bătaie antologică la echipa națională: ”Mi-a dat un pumn tare, m-a leșinat!”
MediaFlux
Horoscop 16 iulie. Ziua în care universul îți schimbă direcția. Zodiile care primesc noi șanse
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?