Ion Ţiriac, despre starea sportului românesc: Suntem extraordinar de rău

Ion Ţiriac a declarat, miercuri, că situaţia sportului românesc este gravă, el menţionând că s-a ajuns de la obţinerea a 20 de medalii la Jocurile Olimpice, la doar trei medalii.
Iulian Tudor
22 nov. 2017, 19:33
Ion Ţiriac, despre starea sportului românesc: Suntem extraordinar de rău

Fiecare an e bun pentru alea două-trei bucurii care ne-au mai rămas, dar trebuie să te gândeşti unde suntem cu adevărat. Trebuie să ne gândim cu tristeţe unde am fost şi unde suntem. Asta nu se poate uita. Nu că nu suntem prea bine, suntem extraordinar de rău.

Trebuie să recunoaştem unde suntem: de la 20 de medalii am ajuns la trei medalii la Jocurile Olimpice, e o realitate. Şi vina este a mea, este a noastră, a celor care am mai condus în sportul românesc şi nu am fost destul de hotărâţi să-i obligăm pe cei care ne-au condus până acum să investească în sănătate şi sport„, a spus Ion Ţiriac.

Ion Ţiriac este prezent, miercuri seară, la gala organizată la Ateneul Român de Asociaţia Presei Sportive din România, în parteneriat cu COSR, eveniment prilejuit de împlinirea a 90 de ani de la înfiinţarea APS.

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Imaginile care îți sfâșie inima! Tânărul de 19 ani care a murit în accidentul din Brăila, condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
Daniel Pancu, dezvăluiri despre soția sa, Andra. Cum au ajuns să formeze din nou un cuplu după o pauză de 18 ani
Capital.ro
Lege la bloc. Drepturile pe care toți proprietarii le au. Asociația de proprietari trebuie să răspundă obligatoriu în 10 zile
Playtech.ro
Când scad preţurile la curent. Planul anunțat Ilie Bolojan pentru ieftinirea energiei în România
Adevarul
Imagini șocante într-un autobuz din Piteşti. Bătaie în toată regula între şofer şi o femeie. Mai mulţi pasageri au avut nevoie de îngrijiri medicale
wowbiz.ro
Noi detalii șocante în cazul crimei din Târgu Jiu. Bătrâna ucisă de nepot obținuse ordin de protecție împotriva fiicei sale. Astăzi femeia a făcut scandal cu vecinii: „Voi i-ați dat nas nenorocitei”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
„Nu am mai văzut așa ceva” Semnele ignorate înaintea măcelului din Târgu Jiu. Vecinii au avertizat-o pe bătrână că nepotul plănuiește să o omoare
iamsport.ro
Alexandru Tudor, împușcat la Revoluție: ”Am leșinat și m-au dus la spital. Era vorba să-mi taie picioarele”
MediaFlux
Tentativă de asasinat împotriva lui Emil Constantinescu. Un fost președinte a oprit totul
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți