Mister dezlegat. Când şi cum a ajuns ciuma în Europa

Specimene din această bacterie au fost găsite pe dinți și oseminte umane datând din această perioadă, au explicat cercetătorii care au realizat secvențierea genomului bacteriei care provoacă infecția.

O analiză a formelor vechi ale ciumei ar urma să permită o mai bună înțelegere a evoluției sale în timp și o stabilire a modului în care infecția a devenit mai virulentă.

Cercetătorii au analizat peste 500 de dinți și oseminte găsite în Germania, Rusia, Ungaria, Croația, Lituania, Estonia și Letonia pentru a descoperi eventuala prezență a bacteriei Yersinia pestis, care provoacă ciuma.

Acest agent infecțios a provocat pandemii majore, precum faimoasa Ciumă neagră sau Moartea neagră, care a decimat la mijlocul secolului al XIV-lea cel puțin 30 de milioane de persoane, respectiv o treime și jumătate din populația europeană.

Oamenii de știință au reușit să găsească ADN-ul complet al bacteriei pe rămășițele a șase indivizi.

Secvențierea acestor prime șase genomuri europene ale bacteriei Yersinia pestis le-a permis să stabilească faptul că ciuma a ajuns probabil în Europa centrală aproximativ în aceeași perioadă cu nomazii din stepele Eurasiei, între sfârșitul Neoliticului, în urmă cu 4.800 de ani, și începutul epocii bronzului, în urmă cu 3.700 de ani.

Diferitele genomuri ale acestei bacterii, descoperite în diferite părți ale Europei, sunt destul de similare.

„Asta ne face să credem că ciuma a intrat în Europa, fie în mai multe rânduri în această perioadă, provenind din același rezervor infecțios local, fie dintr-o dată, la sfârșitul neoliticului”, a explicat Aida Andrades Valtuena, din cadrul Institutului Max Planck privind știința istoriei omului, coautoare a studiului.

Mișcări migratorii importante au început în Europa în urmă cu circa 4.800 de ani, atunci când mai multe populații au venit din stepele pontice ale Mării Caspice.

Asta întărește ipoteza conform căreia ciuma s-a răspândit pe continentul european odată cu migrația acestor populații, a explicat Alexander Herbig de la Institutul Max Planck, alt coautor al studiului.

Eșantioanele complete de ADN ale bacteriei ciumei găsite pe dinți și oseminte confirmă și faptul că schimbări genetice legate de virulența sa erau în curs în această perioadă, indică oamenii de știință.

Mai multe cercetări vor fi însă necesare pentru a confirma în ce măsură aceste evoluții genetice au afectat severitatea infecției, susțin aceștia.

Potrivit cercetătorilor, este posibil ca bacteria Yersinia pestis să fi fost deja capabilă să provoace epidemii extinse.

„Amenințarea reprezentată de ciumă este posibil să fi fost unul dintre motivele acestor mișcări migratorii între sfârșitul neoliticului și începutul Epocii bronzului”, afirmă Johannes Krause, director în cadrul Departamentului de arheologie al Institutului Max Planck, care a condus acest studiu.

Nomazii din stepele Mării Caspice au plecat poate pentru a scăpa de ciumă, precizează el. În plus, introducerea maladiei în Europa a jucat poate un rol major în reînnoirea genetică a populațiilor europene, mai apreciază cercetătorul.