Rusia anunţă că este dispusă să prelungească acordul de reducere a producţiei de petrol

Oficialii ruși au declarat vineri că sunt gata să susțină prelungirea acordului convenit anul trecut de principalii producători mondiali de petrol vizând reducerea livrărilor, la mai puțin de o săptămână înainte de următoarea reuniune ministerială a Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC), informează Reuters.
Filip Stan
24 nov. 2017, 18:38
Rusia anunţă că este dispusă să prelungească acordul de reducere a producţiei de petrol

Ministrul rus al Energiei, Alexander Novak, a afirmat că Rusia va discuta, la reuniunea OPEC din 30 noiembrie, detaliile unei eventuale prelungiri a acordului convenit anul trecut, dar nu a precizat cu cât ar urma să fie prelungit acest acord, care este programat să expire în luna martie 2018.

„Țintele referitoare la echilibrarea pieței nu au fost însă atinse. Toată lumea susține prelungirea, astfel încât țintele să fie în sfârșit atinse”, a spus Novak, adăugând că în prezent sunt analizate mai multe opțiuni.

Arabia Saudită, cel mai important membru al OPEC, ar dori ca acordul de reducere a producției de petrol să fie prelungit pentru încă nouă luni, până la finele lui 2018, o poziție care, potrivit președintelui Rusiei, Vladimir Putin, este sprijinită de Moscova, potrivit Agerpres.

Citeşte şi Preţul petrolului a crescut la cel mai ridicat nivel din ultimele şapte luni

Rusia este puternic dependentă de veniturile din exporturile de petrol și se teme că o eventuală creștere bruscă a prețurilor ar putea fi urmată de un nou colaps. Un obiectiv cheie al acordului convenit în 2016 de principalii producători mondiali de petrol a fost atins, în condițiile în care cotația țițeiului Brent a revenit la peste 60 de dolari per baril, de la 27 de dolari per baril în 2016.

Bugetul Rusiei este construit pe baza ipotezei unui preț al barilului de petrol de 40 de dolari, ceea ce sugerează că există o rezervă consistentă care să protejeze bugetul de o scădere bruscă a prețului țițeiului. Alexander Novak a declarat vineri că se așteaptă ca prețul petrolului să rămână între 50 și 60 de dolari per baril, atât în acest an cât și anul viitor, potrivit Agerpres.

În luna decembrie 2016, țările membre OPEC și alte 11 state producătoare din afara cartelului au acceptat să-și reducă producția combinată cu 1,8 milioane de barili pe zi (bpd) până în martie 2018.

În 30 noiembrie va avea loc la Viena o reuniune OPEC unde se va analiza situația de pe piața țițeiului și posibila extindere a acordului. Până acum, Rusia, Arabia Saudită și Irak au indicat că sunt deschise la extinderea perioadei de reducere a producției de țiței.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Ce este "Sindromul Grinch" și cum se manifestă. Cum au ajuns mulți români să urască Crăciunul
Fanatik.ro
Neli Lucescu dezvăluie secretul mariajului cu Mircea Lucescu! Când s-au cunoscut cei doi și cum se înțeleg după mai bine de 50 de ani împreună
Capital.ro
Călin Georgescu a primit decizia definitivă privind controlul judiciar. Este și bun de plată. Ce sumă îl obligă Tribunalul București să achite
Playtech.ro
Ce venituri urmărește ANAF cel mai atent. Când apare riscul unui control
Adevarul
O fotografie cât o mie de cuvinte, cu Maia Sandu. Detaliul surprins la plecarea din Grecia spre Olanda
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Un ciclon puternic amenință Europa! Cum se va manifesta fenomenul și ce țări vor fi afectate
iamsport.ro
Fostul fotbalist de la FCSB a câștigat 330.000 de euro la pariuri sportive: ”S-a terminat istoria! De atunci nu am mai jucat”
MediaFlux
Pensii tăiate pentru o mare categorie de români. Cine sunt cei vizați de proiect
stirilekanald.ro
VIDEO Dezastru pe autostradă! 13 persoane au murit și peste 150 au fost rănite
TRAGEDIE! A MURIT! Florin Piersic: „Dumnezeu sa te aiba in paza”