Liga Campionilor şi Liga Europa, schimbări majore din sezonul viitor. Câte echipe va avea România în cupele europene

Având la bază clasamentul coeficienților UEFA și ținând cont de reformarea cupelor europene pentru ciclul 2018-2021, UEFA a publicat așa-numita access list, însemnând când vor intra în cursă reprezentantele celor 55 de federații naționale afiliate la UEFA în ediția 2018-2019.
Filip Stan
29 nov. 2017, 09:14
Liga Campionilor şi Liga Europa, schimbări majore din sezonul viitor. Câte echipe va avea România în cupele europene

Trebuie subliniat faptul că atât în UEFA Champions League, cât și în UEFA Europa League, a fost introdus câte un tur preliminar suplimentar, ceea ce înseamnă un total de cinci faze de calificare, incluzând play-off-ul.

UEFA CHAMPIONS LEAGUE

– Faza grupelor va consta tot din 32 de echipe, numai că, începând de anul viitor, se vor califica direct 26 de formații, însemnând deținătoarea trofeului, câștigătoarea UEFA Europa League, câte patru echipe din țările clasate pe locurile 1-4 în ierarhia coeficienților (Spania, Germania, Anglia și Italia), câte două din țările de pe pozițiile 5-6 (Franța și Rusia) și câte o echipă din țările de pe locurile 7-10 (Portugalia, Ucraina, Belgia și Turcia).

– Celelalte șase echipe vor veni din calificări, patru de pe așa-numitul traseu al campioanelor și două de pe traseul ligilor.

TRASEUL CAMPIOANELOR va însemna un tur preliminar (campioanele din Gibraltar, Andorra, San Marino și Kosovo), organizat sub forma unui mini-turneu (PR), căruia îi vor urma clasicele tururi preliminare 1 (Q1) – 34 de participante (33 direct calificate și câștigătoarea PR), 2 (Q2) – 20 de echipe (17 din Q1 și 3 direct calificate) și 3 (Q3) – 12 formații (10 din Q2 și 2 direct calificate), precum și play-off-ul – 8 echipe (6 din Q3 și 2 direct calificate). Important este faptul că toate campioanele eliminate în turul preliminar, în Q1, Q2 și Q3 vor primi o a doua șansă, urmând să concureze în preliminariile UEFA Europa League, așa cum se va vedea mai jos. Ca de obicei, echipele eliminate în play-off vor fi redirecționate în grupele UEFA Europa League.

În condițiile în care ROMÂNIA OCUPĂ LOCUL 17 ÎN CLASAMENTUL COEFICIENȚILOR, CAMPIOANA EDIȚIEI 2017-2018 VA INTRA ÎN Q2, împreună cu campioanele țărilor de pe locurile 15 și 16 (Austria și Croația). NOTĂ: campioana țării de pe poziția a 18-a (Danemarca) va începe traseul în Q1, alături de campioanele țărilor ocupante ale locurilor 19-51.

TRASEUL LIGILOR înseamnă Q2 (6 echipe: vicecampioanele Turciei, Cehiei, Elveției, Olandei, Greciei și Austriei, adică locurile 10-15), Q3 (cele trei calificate, plus alte cinci echipe, adică vicecampioanele Portugaliei, Ucrainei și Belgiei, precum și locurile 3 din Franța și Rusia) și play-off-ul (cele patru calificate din Q3). Formațiile eliminate în Q2 al acestui traseu vor intra în traseul preliminar al ligilor în UEL, iar cele eliminate în Q3 și play-off vor intra în grupele UEL.

Calendarul competiției în 2018:
PR – mini-turneu în 26 și 29 iunie
Q1 – 10/11 și 17/18 iulie
Q2 (VALABIL ȘI PENTRU CAMPIOANA ROMÂNIEI) – 24/25 iulie și 31 iulie/1 august
Q3 – 7/8 și 14 august
PLAY-OFF-UL – 21/22 și 28/29 august
FAZA GRUPELOR –18/19 septembrie, 2/3 și 23/24 octombrie, 6/7 și 27/28 noiembrie, 11/12 decembrie


UEFA EUROPA LEAGUE

– Faza grupelor va fi alcătuită tot din 48 de echipe, dintre care 17 vor fi direct calificate, ceea ce înseamnă câte două echipe din țările de pe locurile 1-5 (Spania, Germania, Anglia, Italia și Franța) și câte o echipă din țările situate pe pozițiile 6-12 (Rusia, Portugalia, Ucraina, Belgia, Turcia, Cehia și Elveția). Alte 10 echipe vor fi 6 redirecționate din traseul ligilor UCL (Q3 și play-off) și 4 eliminate din play-off-ul traseului campioanelor UCL. Așadar, un total de 27 de echipe.

Rămân disponibile 21 de locuri, astfel:
8 din nou creatul TRASEU UEL AL CAMPIOANELOR, REZERVAT ECHIPELOR ELIMINATE DIN TRASEUL UEFA CHAMPIONS LEAGUE AL CAMPIOANELOR:
Q2 – 20 de echipe eliminate din PR și Q1
Q3 – 10 echipe eliminate din UCL Q2 și alte 10 din UEL Q2, adică faza precedentă
PLAY-OFF-UL – 6 echipe eliminate din UCL Q3 și 10 din UEL Q3, însemnând faza anterioară. Deci, 16 formații, care își vor disputa cele opt locuri.

13 vor veni din TRASEUL UEL AL LIGILOR, alcătuit din PRELIMINARY ROUND (PR) – 16 echipe, Q1 – 86 de echipe direct calificate, plus 8 calificate din PR, Q2 – 27 de echipe direct calificate și 47 din Q1, Q3 – 15 formații direct calificate și 37 din Q2 și PLAY-OFF-UL – cele 26 de merituoase ajunse din Q3, ceea ce înseamnă adjudecarea acestor ultime 13 locuri.

CÂȘTIGĂTOREA CUPEI ROMÂNIEI 2017-2018 VA INTRA ÎN Q3, VICECAMPIOANA ÎN Q2, ÎN TIMP CE OCUPANTA LOCULUI 3 LA FINELE ACTUALEI EDIȚII A CAMPIONATULUI LIGII 1 VA ÎNCEPE PARCURSUL ÎN Q1.

Calendarul competiției în 2018:
PR – 28 iunie și 5 iulie
Q1 – 12 și 19 iulie
Q2 – 26 iulie și 2 august
Q3 – 9 și 16 august
PLAY-OFF-UL – 23 și 30 august
FAZA GRUPELOR – 20 septembrie, 4 și 25 octombrie, 8 și 29 noiembrie, 13 decembrie

DailyBusiness
Republica Moldova avansează spre aderarea la UE. Au fost deschise noi capitole de negociere
Spynews
Ce a pățit Gabriela Cristea în urma tratamentului pentru slăbit pe care l-a urmat. Prezentatoarea TV a pus punctul pe „i”
Fanatik.ro
Ce scria, de fapt, pe sticla lui Pickford și de ce era așa disperat că a pierdut-o! Obiectul a ajuns la argentinieni care s-au amuzat teribil
Capital.ro
Bani după deces. Casa de Pensii poate acorda 50%, 75% sau 100%. Cine are dreptul asupra pensiei
Playtech.ro
Facultățile din România unde poți fi admis fără examen. La ce universități contează media de la Bacalaureat
Adevarul
Castelul cu 365 de ferestre din Transilvania se redeschide pentru public: cum arată după 3 ani de restaurare
wowbiz.ro
Cum arată fiul Mădălinei Manole la 17 ani! Fratele regretatei artiste a publicat o fotografie în premieră cu Petru Mircea Jr.
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Prima reacție a lui Nicușor Dan, după ce un român a sfârșit în clădirea cuprinsă de foc, din centrul Bruxellesului
iamsport.ro
”Să nu te vadă Gică Hagi, că-l dă afară!”. Bătaie antologică la echipa națională: ”Mi-a dat un pumn tare, m-a leșinat!”
MediaFlux
Horoscop 16 iulie. Ziua în care universul îți schimbă direcția. Zodiile care primesc noi șanse
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?