Aproximativ 600 de persoane au participat la recepţia de Ziua Naţională oferită de preşedintele Iohannis

Aproximativ 600 de persoane au participat, vineri, la recepția oferită de președintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni cu prilejul Zilei Naționale.
Filip Stan
01 dec. 2017, 18:47
Aproximativ 600 de persoane au participat la recepţia de Ziua Naţională oferită de preşedintele Iohannis

Printre cei care au participat la recepție s-au aflat foștii președinți Traian Băsescu și Emil Constantinescu, ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu, procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, procurorul general Augustin Lazăr, președintele CCR, Valer Dorneanu, ambasadori, reprezentanți ai MApN, MAI și ai cultelor religioase.

De asemenea, printre cei care care au participat s-au numărat președintele PNL, Ludovic Orban, președintele USR, Dan Barna, parlamentari ai celor două formațiuni, dar și Eugen Teodorovici (PSD) și Daniel Constantin (neafiliat).

Șeful statului a susținut un discurs la recepție, iar ulterior s-a salutat cu câțiva participanți și s-a retras.

Președintele Klaus Iohannis a declarat la recepție că anul 2017 a fost unul complex, marcat de „convulsii sociale de amploare” și provocări care au pus sub semnul întrebării progresele înregistrate de România în ceea ce privește lupta anticorupție și funcționarea statului de drept.

2017 a fost un an complex, marcat deopotrivă de o simbolistică aparte, dar și de convulsii sociale de amploare. S-au împlinit zece ani de la aderarea la Uniunea Europeană, perioadă în care țara noastră a ieșit din conul de umbră, dovedind că poate fi un partener de încredere care își respectă angajamentele asumate și un pilon de stabilitate în regiune. Cei 10 ani de apartenență la marea familie europeană au adus beneficii multiple și au demonstrat că nu există viitor pentru România în afara proiectului european. În plan intern, au existat însă foarte multe provocări care au pus sub semnul întrebării progresele înregistrate de România în ceea ce privește lupta anticorupție și funcționarea statului de drept, dar și progresul economic„, a afirmat președintele.

Șeful statului a mai susținut că unii politicieni inventează scenarii despre „un alt fel de stat” și nu știe cui folosesc aceste „ficțiuni”, însă și-a exprimat convingerea că nu viitorului României.

Președintele Klaus Iohannis a afirmat că anul viitor trebuie făcută o analiză a secolului care se încheie și trebuie stabilite obiective clare pentru viitor, însă a subliniat este nevoie de efortul tuturor forțelor politice, instituțiilor și societății civile.

În 2018 va trebui să facem o analiză serioasă a secolului care se încheie, să vedem ce am reușit în toți acești ani, care ne sunt punctele tari, ce ne vulnerabilizează, iar, în final, să ne stabilim clar obiectivele pe termen mediu și lung. Centenarul nu este doar despre trecut. Centenarul este despre România viitoare. De aceea, am lansat ideea unui ‘Proiect de țară’, care reprezintă fundamentul construcției unei Românii puternice, demne și prospere. Ca acest proiect să reușească, este nevoie de efortul comun al tuturor forțelor politice, instituțiilor și actorilor societății civile, care trebuie să dea dovadă de responsabilitate și unitate. Suntem un popor demn și am dovedit că idealurile naționale se înfăptuiesc doar cu determinare și cu o clasă politică în slujba cetățenilor. 2018 poate fi cel mai potrivit prilej pentru a contura o viziune pe termen lung, care să pornească de la interesele națiunii noastre. Politicienii le datorează românilor solidaritate cu așteptările lor, pentru ca România anilor viitori să devină țara pe care și-o doresc„, a mai spus șeful statului.

Citeşte şi Şefii serviciilor şi consuli onorifici ai ţării au fost decoraţi de Klaus Iohannis

DailyBusiness
Ramona Olaru, dezvăluiri despre relațiile din trecut. Cum a reușit celebra asistentă TV să evolueze pe plan personal
Spynews
Diandra Doris, fosta ispită de la Insula Iubirii, pe mâna esteticianului! La ce intervenție a apelat
Bzi.ro
Gina Pistol a pozat goală pe plajă! Imaginile au stârnit reacții aprinse! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Cine este și cum arată soția lui Mirel Rădoi. Viviana este o prezență extrem de discretă în spațiul public
Capital.ro
Traian Băsescu avertizează: Pe 28 septembrie, Putin și ai lui pot fi la granița României
Playtech.ro
Ce poţi face dacă eşti nemulţumit de animalele din curtea vecinului? Cadrul legal
Adevarul
Val de reacții după ce o femeie a fost agresată verbal în Cluj pentru că vorbea în maghiară la telefon
wowbiz.ro
El este Răzvan, băiatul de 13 ani care a murit în fața școlii. Martorii povestesc cum au decurs ultimele clipe din viața sa
Economica.net
Când se schimbă banii în România?
Prosport.ro
Imaginile cu cea mai frumoasă hocheistă au stârnit controverse. „Abia dacă acoperă ceva”
kanald.ro
Filmul măcelului din Craiova. De la ce ar fi pornit bătaia mortală. Martorii fac declarații șocante: „Este plin de sânge”
Cancan.ro
O nouă tragedie în clanul Pian! Lider Nicușor a murit în Penitenciarul Rahova, la doar 42 de ani
iamsport.ro
Dani Coman a sărit să bată un președinte de club: ”Am zis să văd dacă e greu biroul și dacă stă bine pe el”
MediaFlux
Vacanța de iarnă din anul școlar 2025-2026. Surpriză pentru elevi și profesori 
stirilekanald.ro
(P) Ghidul rebelului energetic: cum să îți reduci factura fără să renunți la Netflix și aer condiționat
substantial.ro
Angajații de la stat vor lucra mai mult în 2026! Zilele libere legale care ar putea fi eliminate de anul viitor