Traian Băsescu: Mă voi prezenta la Comisia de control al activităţii SRI, dar aştept să-i cheme pe Coldea şi pe Maior

Senatorul Traian Băsescu, președintele PMP, a declarat că se va prezenta la Comisia parlamentară de control al activității SRI, dar așteaptă ca, mai întâi, la comisie să fie audiați fostul prim-adjunct al directorului SRI generalul Florian Coldea și fostul director al Serviciului George Maior.
Iulian Tudor
04 dec. 2017, 20:18
Traian Băsescu: Mă voi prezenta la Comisia de control al activităţii SRI, dar aştept să-i cheme pe Coldea şi pe Maior

„Mă voi duce, categoric, dar aștept să-i cheme pe Coldea, pe Maior, pe Dumbravă (generalul SRI Dumitru Dumbravă — n.r.) să-și epuizeze tot ce are de povestit; mai sunt mulți alții și după ei, mă duc, o să mă duc și eu”, a declarat Traian Băsescu luni, la TVR 1, întrebat dacă se va prezenta la Comisia de control al activității SRI pentru a fi audiat.

Fostul șef al statului a spus că actuala Comisie de control al activității SRI nu diferă ca activitate de cea de dinainte.

„Nu, nu, nici vorbă, nu se spun lucruri esențiale. Pescuiesc, așa, să vadă ce o ieși, după care se duc supuși la SRI, care le dă un general sau un colonel să le descifreze ce au spus unii și alții în comisie. Deci, nimic deosebit față de ce se întâmpla cu fosta comisie. Și, probabil, foarte curând, dă colțul ierbii și încep să le pună facilitățile de cazare ale SRI-ului la dispoziție celor din Comisia SRI, e și ăsta un mic subiect. Poate le mai face câte o invitație, mai prin Deltă, mai prin… Știu eu, nu știu, am făcut o aluzie doar”, a afirmat Băsescu.

El a mai spus că, în „toată nebunia asta a comisiilor”, a aflat „cu mare suprindere despre intimitatea dintre conducerea SRI și Ponta-Dragnea”. „Mi-a produs o surpriză în mod real”, a adăugat Băsescu.

Acesta a negat că ar fi avut cunoștință despre o astfel de relație din perioada în care a fost șef al statului, susținând că a aflat din presă.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Claudia Pătrășcanu, declarație emoționantă despre viața alături de băieții ei: „Copilăria lor ...”
Fanatik.ro
“Nicușor, eterna față a înfrângerii!” Editorial devastator din tribună despre asemănarea izbitoare dintre Stanciu și Președintele României: “Seamănă la performanțe și discurs”
Capital.ro
Anii petrecuți în concediu pentru creșterea copilului contează la pensie? Ce prevede regimul acestei perioade
Playtech.ro
Greșeala pe care mulți proprietari de panouri fotovoltaice o fac toamna. Poate reduce producția de curent exact înainte de iarnă
Adevarul
Bagajul de mână, inclus în prețul biletului. Noile reguli care schimbă călătoriile cu avionul în UE
wowbiz.ro
Cine este Luca Niculescu, noul premier desemnat. De la jurnalism la diplomație și negocierile pentru aderarea României la OCDE
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mihai și-a pierdut viața în Italia, după ce s-a izbit violent cu motocicleta de un zid
iamsport.ro
România - Suedia 0-1! Haosul continuă: încă un eșec pentru Hagi pe banca naționalei
MediaFlux
Horoscop 6 octombrie 2026. Ziua în care se poate schimba totul dintr-un singur telefon! Trei zodii au noroc la bani, iar altele primesc răspunsul pe care îl așteptau
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte