Tăriceanu: În pofida ţipuriturilor de prin piaţă, vrem întărirea Justiţiei. Instituţiile de forţă au scăpat de sub orice control

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Arad, că în timp ce “e la modă” să se discute despre corupţi şi se organizează proteste, “lumea vede doar corupţia financiară”, iar “instituţiile de forţă din România din păcate au scăpat de sub orice control în ultimii ani”. Tăriceanu spune că reacţiile procurorilor la modificările legislative propuse demonstrează că “cei care au căpătat un rol excesiv în sistemul de justiţie vor să-şi păstreze poziţia privilegiată şi influenţa pe care o au”, iar referitor la protestatari, spune că are îndoieli că au înţeles despre ce este vorba, informându-se “numai de pe reţelele de socializare, unde apar strigăte de luptă”.
Filip Stan
07 dec. 2017, 13:17
Tăriceanu: În pofida ţipuriturilor de prin piaţă, vrem întărirea Justiţiei. Instituţiile de forţă au scăpat de sub orice control

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a fost întrebat de jurnalişţi, la Arad, despre modificările aduse legilor Justiţiei, arătând că acestea sunt necesare “pentru consolidarea Justiţiei”.

“E la modă să discutăm despre corupţie, dar din păcate lumea vede doar corupţia financiară. La fel de gravă este corupţia dată de puterea scăpată de sub orice control şi exemple avem numeroase. Instituţiile de forţă din România din păcate au scăpat de sub orice control în ultimii ani, lucru care a condus, evident, la grave abuzuri şi excese de putere, la încălcarea legii. SRI, în perioada Coldea – Maior, a fost una dintre instituţiile care  a derapat grav de la principiile unui stat democratic, în care pe primul plan trebuie să stea apărarea drepturilor şi libertăţilor individuale”, a spus Tăriceanu.

Preşedintele ALDE a declarat că “acest pachet de legi, în pofida sloganurilor pe care le strigă unii protestatari, urmăreşte consolidarea independenţei Justiţiei, întărirea capacităţii Justiţiei de a fi independentă, scoaterea de sub influenţa  numirilor politice a funcţilor înalte din Procuratură”.

“În pofida strigăturilor şi ţipuriturilor de prin piaţă, vrem să întărim independenţa, şi nu cum încearcă unii să spună, că vrem control politic. Control politic înseamnă numirea lor de către preşedinte, care este politic, ci nu de către CSM. Vrem să punem CSM să facă aceste numiri, ca garant al independenţei Justiţiei. Dorim separarea carierelor între judecători şi procurori şi delimitarea clară a atribuţiilor ce le revin”, a spus Tăriceanu.

Preşedintele Senatului s-a declarat mirat de schimbarea unor opinii în CSM privind modificările legislative propuse: “La CSM, în momentul în care, recent, s-a solicitat de către Ministerul Justiţiei avizul, până cu o zi înainte exista o unanimitate în privinţa avizului pozitiv care urma să fie dat pe legile justiţiei, dar ceva s-a întâmplat, intersant, noaptea, nu ştiu exact, o să aflăm probabil, s-au schimbat opiniile. Avizul este unul consultativ, dar nu putem spune că acest pachet de legi nu s-a bucurat de o lungă perioadă de dezbatere”.

Tăriceanu a mai declarat că reacţiile pe care le-a văzut “din partea sistemului, dar în special din partea procurorilor, demonstrează un lucru fără echivoc, şi anume că cei care au căpătat un rol excesiv în sistemul de justiţie vor să-şi păstreze poziţia privilegiată şi influenţa pe care o au şi acesta este motivul limpede pentru care se opun cu cerbicie”.

“În schimb, asociaţiile judecătorilor – iar justiţia în orice ţară e făcută de instanţe, nu de procurori, care sunt agenţii statului ce trebuie să apere interesul public – susţin necesitatea reformării legilor Justiţiei. De foarte multe ori, Procuratura a luat poziţii care ne-au făcut să ne întrebăm dacă nu cumva procurorii vor să facă şi legile. În virtutea principiului separării puterilor în stat, Parlamentul face legile, iar Justiţia le aplică. Le mulţumim de sfaturi, dar cred că e foarte bine ca fiecare să ne pătrăm rolul”, a spus şeful Senatului.

Referitor la proteste, Tăriceanu a spus că “fantezia celor care manifestă nu are probabil încă o limită”.

“E bine că au multă fantezie, şi asta este pata de culoare, că asltfel ar fi triste manifestările de stradă. Având în vedere revendicările celor care ies în stradă, am îndoială că au înţeles despre ce este vorba. Foarte mulţi, dacă ajung să se informeze numai de pe reţelele de socializare, unde apar strigăte de luptă, , nu par să fie foarte bine informaţi (…) Cu tot respectul faţă de cei care-şi manifestă astfel opţiunile, până la urmă nu există altă instituţie de legiferare decât Parlamentul. Care este legimitatea revendicărilor celor care ies în stradă? Din punct de vedere numeric putem să calculăm repede cât reprezintă din ansamblul votanţilor sau societăţii”, a declarat Tăriceanu.

El a condamnat “violenţele din stradă”, spunând că “deja unii dintre protestatari au arătat o anumită agresivitate, şi de limbaj, şi de comportament, iar asta descalifică mişcările”.

„Eu sunt convins că marerea majoritate a celor care sunt protestatari au dreptul acesta la liberă exprimare (…) Libertatea aceasta trebuie să fie înţeleasă în spiritul păstrării unor reguli de civilizaţie”, a spus Tăriceanu.

Întrebat dacă aceeaşi atitudine o are şi faţă de limbajul lui Şerban Nicolae, în urma unei dispute din Parlament avute cu deputatul Cosette Chichirău, el a răspuns,: „Fără îndoială, dar cred că acelaşi lucru este valabil şi pentru domnişoara deputat. Din ce am văzut (…) era foarte agresivă, până la urmă cu atitudine provocatoare, dar lucrul acesta nu scuză gestul lui Şerban Nicolae”.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Alberto a declarat că regretă apropierile de Paula. Ce decizie a luat concurentul de la Mireasa
Fanatik.ro
Mihai Stoica l-a făcut praf după Real Madrid – Inter 2-1: „Ești tu șmecher și faci o asemenea prostie”
Capital.ro
Vara nu se dă dusă din România. Ce arată prognoza pentru începutul lui octombrie și cum se anunță iarna
Playtech.ro
Elevii și studenții pot rămâne fără pensia de urmaș dacă nu depun acest document. Ce trebuie să facă pentru a primi în continuare banii
Adevarul
„Nu-i nimic regizat”. Motivul pentru care un fermier din Galați preferă să dea gratuit castraveții din seră oricui vine să îi culeagă
wowbiz.ro
Ilie Năstase, dezvăluiri după incidentul conjugal! Ce s-a întâmplat, de fapt, întrel el și soția lui: „M-am certat de o mie de ori cu ea și spune că am fost agresiv”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Nivelul Dunării ajunge la un nou minim istoric! Ce spun specialiștii despre scăderea continuă a fluviului
iamsport.ro
A văzut pe cine cheamă Hagi la națională și a izbucnit: ”Numai gherle, e zero ca antrenor, a demonstrat că nu se pricepe deloc!”
MediaFlux
Adeverință pentru pensia de urmaș 2026. Actele care trebuie depuse în această lună
stirilekanald.ro
Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului