Cioloş: Legile justiţiei, masacrate în Parlament

Fostul premier Dacian Cioloș, a declarat, duminică seară, fiind prezent la protestul din Piața Victoriei, că în Parlament se continuă "masacrarea legilor justiției", iar fostul ministrul al Muncii, Dragoș Pîslaru, și el alături de manifestanți, a punctat faptul că modificările aduse legilor respective "vor șubrezi justiția și vor dezechilibra statul de drept".
Filip Stan
10 dec. 2017, 19:17
Cioloş: Legile justiţiei, masacrate în Parlament

„Particip la protest deoarece se continuă, în Parlament, masacrarea legilor justiției. Solicităm să se oprească modul în care fac modificările legilor justiției, să le retragă din Parlament și întâi să aibă loc dezbateri cu sectorul și abia apoi să se facă modificările„, a precizat, pentru AGERPRES, Dacian Cioloș.

Fostul ministru al Muncii, Dragoș Pîslaru a afirmat că „nu poate accepta modul în care Puterea înțelege în acest moment să discute cu toți cei care sunt în dezacord cu ei”.

„Pe fond, nu sunt de acord cu modificările propuse (ale legilor justiției — n.r.) pentru că ele vor șubrezi justiția și vor dezechilibra statul de drept din România și echilibrul puterilor în stat. (…) Nu pot accepta modul în care Puterea înțelege în acest moment să discute cu toți cei care sunt în dezacord cu ei„, a declarat, pentru AGERPRES, Dragoș Pîslaru.

În Piața Victoriei s-a aflat și liderul PNL, Ludovic Orban, care a afirmat că, împreună cu liberalii, a dat un mesaj către toți simpatizanții și toți cetățenii care vor binele țării să manifeste public împotriva modificărilor legilor justiției.

„Suntem în minoritate împreună, opoziția, dar noi apelăm la toate pârghiile pe care le avem la dispoziție — constituționale, legale, regulamentare — pentru a împiedica adoptarea acestor modificări. (…) Deja am cerut comisiei noastre juridice să identifice temeiuri de neconstituționalitate care sunt prezente în actualele modificări ale legii. Și în plus, nu numai astăzi, în general, am dat un mesaj către toți simpatizanții noștri, către toți cetățenii care vor binele României și înțeleg pericolul în care se găsește țara — corupție masivă — să manifeste public împotriva acestor modificări„, a spus Ludovic Orban.

La manifestație a fost prezent și fostul ministru al Justiției, Raluca Prună, care a afirmat că a ales să fie alături de protestatari pentru că „sunt cetățean român, am votat, am așteptări și vreau să fiu corect reprezentată în Parlament și, din păcate, cei care mă reprezintă în Parlament nu sunt lăsați să vorbească”.

Întrebată pe tema modificărilor legilor justiției, ea a declarat: „Eu am criticat, cu precădere, maniera în care înțelegem noi, într-un stat membru al UE, să modificăm în materia reglementării justiției, în regim de urgență, aceste legi. Eu nu înțeleg urgența„.

Citeşte şi Tăriceanu: La început, protestele reprezentau societatea civilă, dar au devenit în mod vădit foarte politice

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ce povesteau Gheorghe Moldovan, arbitrul găsit mort, și Irina despre căsnicia lor în urmă cu un an. Cât de îndrăgostiți erau: "Împreună putem..."
Fanatik.ro
Cristi Borcea pregătește un nou tun imobiliar! Zona cu potențial imens în care va construi 150 de apartamente
Capital.ro
ANAF a stabilit termenele pentru octombrie: declarațiile care trebuie depuse până la finalul lunii
Playtech.ro
Cât valorează 15 ani de contribuții la pensie. Diferența dintre un român plătit cu salariul minim și unul cu salariul mediu
Adevarul
Putin ar fi călătorit în secret cu amanta sa în Kazahstan. Ce au descoperit jurnaliștii în datele despre zboruri
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Se anunță noi scumpiri la raft. Fructele, legumele și pâinea ar putea costa mai mult în această toamnă
iamsport.ro
Bombă! FC Koln, ofertă pentru unul dintre jucătorii din naționala României: 'Vorbesc foarte frumos despre el'
MediaFlux
Acoperământul Maicii Domnului, sărbătoare cu cruce roșie. Ce nu ai voie să faci pe 1 octombrie pentru a nu aduce ghinionul asupra ta
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte