Cristi Chivu, examen de absolvire pentru licenţa de antrenor. El a făcut cursurile la Coverciano

Fostul internaţional Cristian Chivu şi alţi opt foşti jucători, între care Marco Amelia, Mauro German Camoranesi şi Luca Toni, susţin, marţi, la Coverciano, examenul final pentru licenţa UEFA A de antrenor.
Iulian Tudor
12 dec. 2017, 12:47
Cristi Chivu, examen de absolvire pentru licenţa de antrenor. El a făcut cursurile la Coverciano

Cristi Chivu, 37 de ani, şi colegii lui au făcut parte dintr-o grupă de foşti fotbalişti, care au fost admişi şcoala de la Coverciano datorită faptului că au jucat cel puţin şapte sezoane în Serie A şi au evoluat în peste 180 de meciuri în acest campionat sau au fost campioni mondiali.

Grupa a fost formată din următorii foşti jucători: Marco Amelia, Mauro German Camoranesi, Marco Cassetti, Cristian Chivu, Morgan De Sanctis, Fabio Galante, Amantino Mancini, Angelo Palombo şi Luca Toni.

Din 10 octombrie, ei au efectuat 210 ore de cursuri şi vor primi la absolvire atât licenţa UEFA B, cât şi cea UEFA A.

După ce obţin licenţa A, noii antrenori pot pregăti echipe din Serie C sau pot fi secunzi la formaţii din Serie B şi Serie A.

Chivu, care acum este şi observator tehnic al UEFA, a jucat la AS Roma, între 2003 şi 2007, şi la Inter Milano, între 2007 şi 2014, strângând 200 de prezenţe în prima ligă italiană.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Pariul lui Pancu la Rapid. Vrea să relanseze cariera unui fost internațional care fusese trecut pe „lista neagră”
Capital.ro
Decizie importantă pentru asociațiile de proprietari. Instanța a dat verdictul. Cine nu respectă prevederile legale este sancționat
Playtech.ro
Cât te costă acum să deții o casă în România. Lista completă a taxelor și impozitelor din 2026
Adevarul
Dezvăluiri în cazul Kreiner. Fiica afaceristului ucis susține în instanță că a fost sedată trei luni de iubita tatălui său
wowbiz.ro
Imagini greu de privit de la înmormântarea lui Alexandru Neacșu! Medicul rezident găsit mort la Spitalul Floreasca a fost condus pe ultimul drum: „O mare durere”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incredibil ce a descoperit o familie din Botoșani în pâinea cumpărată de la magazin. A depus imediat plângere la Protecția Consumatorului
iamsport.ro
Cine e membrul Generației de Aur care le citea versete din Biblie despre Armaghedon și adulter colegilor: ”Bă, dacă are ăsta dreptate?!”
MediaFlux
Cei care stau la bloc primesc bani pentru reparații și întreținere. Asociațiile de proprietari trebuie să facă cererea
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți