STUDIU: Gripa sezonieră provoacă anual circa 650.000 de decese la nivel mondial

Gripa sezonieră provoacă anual între 291.000 și 646.000 de decese la nivel mondial, conform unei analize a datelor prelevate din 47 de țări, publicată miercuri și citată de Xinhua.
Alina Costache
14 dec. 2017, 08:20
STUDIU: Gripa sezonieră provoacă anual circa 650.000 de decese la nivel mondial

Cifra depășește estimările anterioare potrivit cărora între 250.000 și 500.000 de persoane ar muri anual din cauza gripei sezoniere, se arată în studiul publicat în jurnalul ”The Lancet”, analiza făcând abstracție de decesele survenite în timpul pandemiilor.

”Aceste descoperiri ne amintesc de gravitatea gripei și de faptul că prevenirea acesteia ar trebui să reprezinte o prioritate la nivel mondial”, a subliniat într-o declarație Joe Bresee, director asociat pentru sănătate globală în cadrul Diviziei pentru Gripă a Centrului de control și prevenire a bolilor (CDC) din Statele Unite, coautor al studiului.

În cadrul cercetării, oamenii de știință au calculat numărul deceselor anuale cauzate de gripa sezonieră care au avut loc în 33 dintre țările studiate — reprezentând 57% din populația lumii — care dețineau astfel de înregistrări legate de decese și informații privind supravegherea evoluției gripei sezoniere timp de cel puțin patru ani, între anii 1999 și 2015.

Modelarea statistică pe baza acelor rezultate a fost utilizată pentru a genera o estimare a numărului anual, la nivel mondial, a deceselor ca urmare a bolilor respiratorii asociate gripei.

Informațiile prelevate din restul de 14 țări au fost utilizate pentru a valida estimările din modelele statistice privind decesele ca urmare a bolilor respiratorii asociate gripei.

De asemenea, rezultatele au scos în evidență că cel mai mare număr de persoane decedate din cauza gripei este înregistrat în regiunile cele mai sărace ale lumii și în rândul vârstnicilor. Persoanele de 75 de ani și peste această vârstă și cele care trăiesc în statele din Africa Subsahariană prezintă cel mai mare risc de deces cauzat de boli respiratorii asociate gripei.

Țările Est-Mediteraneene și din Asia de Sud-Est prezintă un risc ușor mai scăzut, însă prezintă totuși o rată ridicată de decese din această cauză.

În ciuda recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) privind utilizarea vaccinurilor împotriva gripei în vederea protejării populației cu risc ridicat, puține țări în curs de dezvoltare au programe de vaccinare împotriva gripei sau dețin capacitatea de a produce și de a distribui vaccinuri sezoniere sau pandemice, se arată în studiu.

Autorii cercetării au menționat că aceste noi estimări se limitează la decesele ca urmare a bolilor respiratorii asociate gripei și, prin urmare, ar putea subestima impactul real la nivel mondial al gripei sezoniere.

Infecția gripală poate conduce la apariția sau la exacerbarea altor factori de risc ce sunt apoi menționați drept cauză pe certificatele de deces, precum bolile cardiovasculare, diabetul sau complicațiile asociate, au notat oamenii de știință.

Citeşte şi Mituri despre gripă şi răceală. Află adevărul din spatele lor

 

DailyBusiness
Rubio vizitează Bahrainul pentru a obține sprijinul liderilor arabi din Golf în legătură cu acordul de pace cu Iranul
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Cum ar fi încercat idolul fotbalului din Ucraina să obțină cetățenia română. Acesta se apără: ”Am una singură”
Capital.ro
INSP avertizează: ,,Canicula poate pune viața în pericol” Recomandările pe care românii trebuie să le respecte în zilele cu temperaturi extreme
Playtech.ro
Cea mai scumpă greșeală făcută de românii cu credite la bănci. Poate dubla costul împrumutului
Adevarul
Cum arată fostul combinat Phoenix, mândria pierdută a Băii Mari. Coșul înalt de 350 de metri veghează peste zona interzisă
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Un șofer a intrat cu mașina într-o mulțime de oameni, în Timișoara! Câte victime sunt
iamsport.ro
Vehement împotriva gestului lui Gigi Becali: ”Avea un cap în gură în secunda următoare, nu mai avea nici dinți, nici ochelari!”
MediaFlux
Gigi Becali s-a făcut diriginte de șantier. Fostul arbitru Alexandru Tudor a pus umărul la treabă
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?