Comisiile de buget-finanţe au aprobat bugetul SRR pentru 2018

Comisiile reunite de buget-finanţe ale Parlamentului au aprobat, vineri, bugetul Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR) pe 2018, cu un amendament.
Filip Stan
15 dec. 2017, 10:53
Comisiile de buget-finanţe au aprobat bugetul SRR pentru 2018

Preşedintele director general al SRR, Georgică Severin, a precizat că societatea cuprinde în prezent 15 posturi de radio, dar şi şase formaţii muzicale, târgul de carte Gaudeamus, Editura Casa Radio şi agenţia Rador.

„Cea mai mare parte din bugetul radioului, 46%, reprezentând 171 milioane lei, sunt cheltuieli cu personalul la nivelul companiei, iar din restul cheltuielilor – aproape 165 milioane – se duc, în virtutea legii, către Societatea Naţională de Radiocomunicaţii”, a declarat el.

Totodată, Severin a pledat pentru un amendament aprobat de Comisiile reunite de cultură ale Parlamentului, care prevede alocarea a 13 milioane de lei pentru asigurarea drepturilor salariale acordate personalului artistic din cadrul Formaţiilor Muzicale Radio.

„Orchestrele muzicale (…) au legal un statut special, fiind parte a SRR. În acest context, când s-a dat ordonanţa 2, în februarie, şi ulterior, când celelalte formaţii muzicale care ţin de Ministerul Culturii au primit majorări, în contextul trecerii la legea salarizării unice, a apărut o discrepanţă extrem de mare între artiştii de la formaţiile muzicale radio şi cei de la filarmonicile din ţară. Discrepanţa este pe un raport de 1 la 1,5 – 1,7. Formaţiile muzicale au avut filă bugetară separată, deci ele nu primeau bani din activitatea de radio, pentru că nu este o activitate de eficienţă economică. Este necesar să găsim o formulă să mărim aceste salarii, cât putem, pentru că altfel riscăm ca formaţiile să dispară pe cale naturală, soliştii plecând în locul unde sunt plătiţi mai bine”, a declarat Georgică Severin.

Preşedintele Comisiei de buget-finanţe din Camera Deputaţilor, Viorel Ştefan (PSD), a arătat că Fondul de rezervă al SRR este de 3 milioane de lei şi a propus ca această sumă să fie folosită în scopul menţionat.

„V-aş propune să fiţi de acord cu trei milioane – va trebui să modificaţi contractul colectiv de muncă, pentru reaşezarea salariilor – şi până la rectificare vă descurcaţi cu ce aveţi, iar la rectificare veniţi la finanţe şi fundamentaţi noul necesar”, a declarat Viorel Ştefan.

SRR are alocată pentru anul viitor suma de 370 milioane lei pentru cheltuieli curente (în creştere cu 7,87% faţă de 2017).

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
"Suedia nu e FCSB!" Marcel Pușcaș trage semnalul de alarmă: Băluță și Bancu, la națională parcă joacă alt sport
Capital.ro
Când primesc pensionarii banii în octombrie. Calendarul plăților pe card și prin poștaș
Playtech.ro
Mașinile care nu vor mai putea circula în București în anumite intervale orare. Amenzi de până la 5.000 de lei. Ce prevede proiectul
Adevarul
Patriarhia Română îi răspunde lui Siegfried Mureșan în scandalul ofițerilor acoperiți: „Trebuie aduse dovezi solide”
wowbiz.ro
Fosta iubită a lui Vlad Bălțățeanu, mărturii cutremurătoare: „Eu am reușit să plec, Valentina nu a mai apucat” Tânăra susține că și ea a fost abuzată
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Antrenorul din grupa României riscă să fie demis. Cine ar putea să îl înlocuiască
MediaFlux
Alegeri anticipate în România. Autoritatea Electorală a început deja pregătirile
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte