Preşedintele FIFA, complice la corupţia din fotbal. Giani Infantino a permis Federaţiei Turce să-şi încalce regulamentul

Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, este acuzat că a permis Federaţiei Turce de Fotbal (TFF) să-şi încalce propriul regulament, în scandalul meciurilor trucate, în care a fost implicat clubul Fenerbahce.
Iulian Tudor
15 dec. 2017, 11:37
Preşedintele FIFA, complice la corupţia din fotbal. Giani Infantino a permis Federaţiei Turce să-şi încalce regulamentul

În 2011, Fenerbahce a câştigat titlul la golaveraj în faţa echipei Trabzonspor, apoi s-a dovedit că noua campioană aranjase meciuri în acel sezon, alături de alte cluburi, şi toate acestea ar fi trebuit retrogradate, conform regulamentului TFF. Temându-se că absenţa din prima ligă a clubului Fenerbahce, unul dintre cele mai titrate şi populare din Turcia, ar fi dus la diminuarea sumei încasate din drepturile de televizare, oficialii TFF s-au gândit să schimbe regulamentul şi să scoată retrogradarea dintre sancţiunile pentru meciuri trucate. Însă întâi au întrebat UEFA dacă pot face acest lucru, iar răspunsul forului european, prin intermediul secretarului general de atunci, Gianni Infantino, a fost afirmativ, dar Fenerbahce va primi interdicţia de a juca în cupele europene în următori doi ani.

TFF a schimbat regulamentul, a „abolit” retrogradarea şi a decis sancţiuni mai blânde, cum ar fi retragerea titlului grupării Fenerbahce, o penalizare de 12 puncte şi o amendă.

 Potrivit unor documente obţinute de The Guardian şi de Le Monde, Infantino, reprezentatntul unui for care declarase zero toleranţă pentru meciurile aranjate, a considerat noile sancţiuni „rezonabile”.

Putem spune, în numele UEFA, că propunerea dumneavoastră pare un răspuns rezonabil, proproţional şi potrivit pentru a regla această problemă. Credem de asemenea că sunteţi în măsură să puneţi în practică rapid sancţiunile propuse„, le-a scris Infantino oficialilor turci, în ianuarie 2012. Două luni mai târziu, UEFA şi-a ţinut congresul anual la Istanbul.

Însă TFF nu a pus în practică nici noile sancţiuni, neretrăgând titlul clubului Fenerhahce. Trabzonspor a încercat în zadar să obţină titlul din acel an, căutându-şi fără succes dreptatea şi la UEFA şi la TAS. Acum cazul a ajuns la FIFA, condusă de Infantino.

TFF a încălcat propriul regulament şi principiile UEFA de fair play şi zero toleranţă. Nu putem explica sau justifica aboradrea lui Infantino sau cooperarea UEFA în acest caz„, a declarat Erdem Egemen, unul dintre avocaţii clubului Trabzonspor.

UEFA era condusă atunci de Michel Platini, iar un reprezentant al acestuia a declarat pentru The Guardian că problemele disciplinare erau în atribuţiile lui Infantino. Acesta din urmă se apără spunând că deciziile luate de UEFA în mandatul său de secretar general au dus la sancţiuni dure în cazul meciurilor aranjate.

La acea vreme, UEFA era în fruntea luptei pentru eradicarea meciurilor aranjate şi măsuri în premieră au fost luate. A fost iniţiată şi implementată o cooperare apropiată cu poliţia şi cu autorităţile judiciare din toată Europa. În final, decizii disciplinare dure au fost luate… Acestea sunt faptele şi sunt foarte clare„, a răspus Infantino acuzaţiilor.

Forul european a precizat că măsurile decise de TFF sunt în concordanţă cu cele ale regulamentelor UEFA privind trucarea partidelor.

Măsurile noastre disciplinare includ depunctarea şi/sau retrogradarea şi/sau excluderea din competiţii a cluburilor, în funcţie de faptele şi circumstanţele fiecărui caz„, a precizat UEFA.
viewscnt

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Tzancă Uraganu, ironizat de propriul frate. Ce a avut de spus Miraj Tzunami la adresa lui: „I-a fost rușine”
Fanatik.ro
Cât costă să faci Crăciunul în hotelul lui Gică Hagi, în Mamaia. Prețurile nu sunt pentru toată lumea
Capital.ro
S-a rupt legătura dintre Călin Georgescu și George Simion? Dezvăluire direct din AUR: Am fost acolo de față. Tocmai de asta am încercat să evităm
Playtech.ro
Cât boia se pune la cârnați ca să iasă aromați, nu amari. Secretul gospodinelor din Moldova ca să iasă savuroși
Adevarul
Iarna de la vârful puterii: Ceaușeștii și vacanțele luxoase în România înghețată. Istoric: „Nici fetele lui Dej, nici copiii lui Ceaușescu nu-l mai așteptau pe Moș Crăciun“
wowbiz.ro
Soțul Teodorei Marcu nu mai e om, la jumătate de an de când tânăra a fost ucisă! Ce se întâmplă cu el. Dezvăluiri cutremurătoare: „Din ce în ce mai greu…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ea este Adriana, tânăra care și-a pierdut viața în Italia. Aceasta a pătruns pe sensul opus și s-a izbit violent de un camion
iamsport.ro
Mesaj exploziv din partea fostului antrenor al Craiovei: ”Mirel a plecat plângând, i s-a luat șansa la titlu și a fost lucrat fără să poată spune adevărul. Slugoii și maimuțoii din jurul lui Mike au jubilat că au scăpat de el”
MediaFlux
Ea este zodia care ar putea fi cerută în căsătorie chiar de Crăciun! Cine este norocoasa horoscopului
stirilekanald.ro
VIDEO El este bărbatul găsit carbonizat într-o mașină din Oradea. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii
Ultimă oră: Traian Băsescu, operat de urgență! Medicii au făcut anunțul