Terasele din Centrul Vechi vor putea rămâne deschise tot anul

Terasele din Centrul Vechi vor putea rămâne deschise şi în perioada sezonului rece, potrivit unui proiect de hotărâre aprobat, marţi, în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB).
Alina Costache
19 dec. 2017, 16:19
Terasele din Centrul Vechi vor putea rămâne deschise tot anul

Proiectul de hotărâre a fost introdus pe ordinea de zi suplimentară.

Potrivit municipalităţii, după modificările Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, modificată şi completată de Legea nr. 15/2016, Asociaţia comercianţilor din Centrul Istoric au solicitat de mai multe ori ca terasele să rămână deschise inclusiv în sezonul rece.

Astfel, terasele vor funcţiona tot anul, pe de-o parte pentru a respecta legea antifumat şi pe de altă parte pentru a respecta drepturilor consumatorilor de produse tutun. De asemenea, în acest mod sunt sporite şi veniturile la bugetul local prin încasarea taxelor de ocupare a domeniului public.

Până acum, terasele erau deschise doar în perioada 15 martie – 15 noiembrie.

Citeşte şi Consiliul General al Capitalei a aprobat studiul de fezabilitate pentru achiziţionarea a 42 de autobuze electrice

 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
O mașină a intrat pe trotuar, în Brașov, și a lovit un grup de pietoni. Două persoane au murit
Fanatik.ro
TVR și-a bătut joc de sute de mii de români la cursa lui David Popovici! Televiziunea de stat, subvenționată din bani publici, a întrerupt bucuria noului record european pentru o reclamă!
Capital.ro
12 august aduce reguli noi în supermarketuri. Ce se schimbă la produsele de pe rafturi
Playtech.ro
De ce Wi-Fi-ul hotelului poate fi mai periculos decât internetul mobil. Ce date nu ar trebui să introduci
Adevarul
SURSE Noua Lege a salarizării, negociată în mai multe variante. Sindicatele cer 8 miliarde pentru Educație și 2 miliarde pentru Sănătate
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Imagini șocante pe un drum din Tulcea! Un copil a căzut dintr-o dubă aflată în mers și a ajuns în mijlocul șoselei, chiar în fața unui TIR
iamsport.ro
BREAKING | Fostul atacant din SuperLiga, la un de a semna cu FCSB! Detaliile unei reveniri neașteptate
MediaFlux
Penalizări pentru cei care ies la pensie. Câți bani se opresc de la pensionari în 2026
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat