Un vulcan din Noua Zeelandă beneficiază de drepturile omului. Decizia este oficială

Maorii aborigeni, în comun cu guvernul din Noua Zeelandă, au atribuit drepturile omului vulcanului Taranaki. Astfel, vulcanul are acum statutul de personalitate civilă, iar cei care îi fac vreun rău riscă să fie pedepsiți ca și în cazul unui om.
Iulian Tudor
23 dec. 2017, 08:49
Un vulcan din Noua Zeelandă beneficiază de drepturile omului. Decizia este oficială

Vulcanul Taranaki din sud-vestul Insulei de Nord a Noii Zeelande, a primit statutul de personalitate civilă și este sub protecția drepturilor omului. Vulcanul este sacru pentru opt triburi de maori indigene, iar guvernul țării le-a împărțti responsabilitatea în privinţa sa.

Aceasta este „recunoașterea preconizată a legăturilor poporului local cu vulcanul, pe care îl consideră drept strămoșul sau un membru al familiei lor„, potrivit The Guardian.

Ministrul responsabil cu negocierea Tratatului, Andrew Little, a declarat că aceasta este cea mai bună formă de protecție pentru acest loc, care a devenit foarte popular printre turişti, în ultimii ani. Taranaki este un vulcan stins, a cărui ultimă erupţie a avut loc în anul 1775.

Anterior, cursul de apă Whanganui, situat în partea de sud a Insulei de Nord a Noii Zeelande a obținut același statut ca şi Taranaki.

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
De ce nu a fost tras acoperişul Arenei Naţionale pentru România – Moldova! Mircea Lucescu şi jucătorii au intervenit imediat. Exclusiv
Capital.ro
Regulă pentru românii care stau la casă sau la bloc. La câte grade trebuie să setezi centrala în sezonul rece
Playtech.ro
Se poate ieși la pensie militară după doar 15 ani de muncă? Ce prevede legea actuală
Adevarul
Un cetățean indian s-a predat ucrainenilor după doar trei zile pe front. Cum a fost recrutat
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce s-a ales de fata considerată cel mai frumos copil de pe Pământ
kanald.ro
O tânără a fost găsită fără suflare în camera unui hotel din Bali. Turista de 27 de ani consuma doar fructe crude și ajunsese la 22 de kilograme
Cancan.ro
CAUZA morții lui Marius Keseri. De ce boală suferea baterisul de la Direcția 5, de fapt
iamsport.ro
Remember. Un sfert de secol de la ziua în care Michael Schumacher a repus Ferrari pe tronul Formulei 1
MediaFlux
Când intră pensia din octombrie pe card. Vești bune pentru pensionari
stirilekanald.ro
ALERTĂ! Centrala nucleară, lovită de o dronă ucraineană
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar