China a lansat cel mai mare hidroavion din lume în zborul inaugural

Cel mai mare hidroavion a decolat duminică de pe aeroportul din Zhuhai, în sudul Chinei. În urma zborului test, care a durat circa o oră şi a fost un succes, China a devenit una dintre puţinele ţări din lume capabile să construiască avioane amfibie de mari dimensiuni, a precizat inginerul şef Huang Lingcai.
Filip Stan
24 dec. 2017, 11:29
China a lansat cel mai mare hidroavion din lume în zborul inaugural

Aeronava AG600, supranumită Kunlong, este dotată cu patru motoare turbopropulsoare, are o autonomie de 12 ore şi poate transporta 50 de persoane. Viteza maximă este de 500 km pe oră. Hidroavionul poate fi folosit şi pentru aplicaţii militare, dar este destinat combaterii incendiilor forestiere şi operaţiunilor de salvare maritimă.

Constructorul, Corporaţia chineză pentru industria aviatică (CCIA), aflată sub controlul statului, are în lucru 17 exemplare din noua aeronavă.

Cu o anvergură de 38 de metri, Kunlong este comparabil ca dimensiuni cu un Boeing 737, dar este mult mai mare decât toate aparatele concepute pentru decolare de pe apă şi amerizare, a menţionat directorul general adjunct al CCIA, Geng Ruguang, potrivit Agerpres.

Citeşte şi Viitorul aviaţiei: hidroavionul care ar putea transporta două sate

China încearcă să-şi reducă dependenţa de constructorii străini cum sunt Boeing şi Airbus.

AG600 este al treilea membru al „familiei de aeronave mari” chineze, după avionul de transport militar Y-20 şi avionul de pasageri C919, inaugurate în 2013 şi respectiv 2017. În cultura chineză, Kunlong are semnificaţia „mari aşteptări”, Kun desemnând un peşte uriaş legendar, iar Long un dragon.

DailyBusiness
CNN: Iranul vine cu o cerere nouă de a pune capăt războiului – ce i-ar putea aduce miliarde
Spynews
Cât de mare a crescut fiul lui Ianis Hagi! Imagini superbe cu Giorgios
Fanatik.ro
Bosnia și-a început drumul spre Mondial cu hoția de pe Arena Națională din meciul cu România! Ce record a stabilit naționala lui Dzeko
Capital.ro
Românii care trebuie să actualizeze adresa în actul de identitate. Regulă pentru cei cu buletin care locuiesc la bloc. S-a dat termen de 15 zile
Playtech.ro
Măsurile de raționalizare în caz de penurie de carburanţi. Ordinea în care se vor aplica dacă se declară situaţie de criză
Adevarul
Nota de plată a partidelor: cine a încasat cei mai mulți bani de la stat și pe ce au fost cheltuiți
wowbiz.ro
Anchetă după dispariția Melisei și Rebecăi! Oamenii legii vor să afle cum au ajuns cele două minore în pădure, având în vedere că distanța de la casele lor este destul de mare
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Femeia care i-a fost alături Codruței Filip a dezvăluit TOTUL despre infidelitate... Vezi mai mult
iamsport.ro
Surpriză! Gică Popescu a dezvăluit ce națională va susține la Mondial, în absența României
MediaFlux
1 Aprilie, Ziua Internaţională a Păcălelilor. Obiceiuri, tradiţii și farse celebre în lume
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj