Piţăratul – obiceiul din vremea DACILOR – se păstrează cu sfinţenie şi în zilele noastre într-un sat din Alba

Piţărăul este un colăcuţ, sub formă de alfa, făcut de gospodine din aluatul rămas de la pâine, dar denumeşte şi copilul care, în ajunul Crăciunului, se trezeşte la şase dimineaţa pentru a fi primul colindător.

În ajunul Crăciunului toate familiile se trezesc devreme, îşi curăţă curţile, îşi deschid larg porţile şi îşi umplu vasele cu piţărăi, dulciuri, bomboane, fructe dar şi alte bunătăţi. Apoi îi aşteaptă pe micii colindări.

Copiii vin veseli, cu emoţii şi cu sufletul la gură, cu ochii sclipind şi cu obrajii roşii, iar în mâini ţin trăistuţe viu colorate. Nu ajung bine şi încep uralele.

 “Bună dimineaţa la Moş Ajun! Ne daţi sau nu ne daţi, sau nu ne lăsaţi! Daţi-ne un covrig, că ne moare porcu’ de frig! Daţi-ne un colindreţ, că ne moare porcu-n coteţ! Hăăăăăăăăi, hăi!”.

Alte articole

Desertul popular căruia Carmen Brumă nu îi poate rezista: „În perfuzie mi l-aș pune”

Dulciurile din comunism revin în magazine. Ce poți cumpăra de la Mega Image cu nici trei lei

Nu termină urarea că îşi şi ridică mâinile deasupra capului pentru a prinde cât mai multe dulciuri.

Dorin Bucur, un localnic iubitor de tradiţii şi obiceiuri, a declarat, corespondentului Mediafax, că în acest an la obicei au participate peste 100 de persoane, copii, părinţi şi bunici, care îi însoţeau pe cei mici. De asemenea, el a precizat că bucuria cea mare a fost că mulţi săteni s-au întors din străinătate de sărbători.

”Anul acesta bucuria a fost că s-au întors foarte mulţi din alte ţări şi au venit mai ales cu nepoţii. Copii au fost peste 50, iar cu părinţi şi bunici au fost peste 100 de persoane. În total au fost colindate peste 100 de gospodării, iar toţi care erau acasă au deschis porţile larg. A fost o bucurie colectivă a satului, mai mult ca niciodată. Au venit oameni care nu au mai fost acasă şi de zece ani, din Irlanda, din Anglia. Când am văzut, bucurie mai mare nu a fost, pentru că suntem aproape toţi din sat neamuri. Copiii aceştia sunt grozavi că ne-au unit, ne-au adunat acasă”, a spus Dorin Bucur.

Primele urări au fost făcute când încă nu se înseninase, acesta fiind un moment atât de mult aşteptat de cei mici încât o parte din ei nu reuşesc să doarmă bine noaptea de dinainte.

Obiceiul piţăratului s-a transmis din generaţie în generaţie în satul Limba, iar originea lui s-a pierdut în negura timpului. Dacă-i întrebi, localnicii spun că e de pe vremea dacilor şi încep să-ţi povestească cum erau şi ei duşi de părinţi şi bunici cu piţăratul.

Bucuria celor ce primesc, şi deopotrivă a celor ce dăruiesc, este mare. Prin acest obicei, oamenii aduc mulţumire lui Dumnezeu, pentru ceea ce au primit în acest an de la pământ.

Totodată, nici părinţii care însoţesc copiii la obiceiul piţăratului nu sunt neglijaţi, iar gospodarii încălzesc pentru ei un pahar de vin.

Ion Breaz a povestit despre acest obicei în volumul Monografia satului Limba.

“În zilele noastre, gazda se trezeşte dimineaţa devreme, mătură curtea, pregăteşte trocuţul (în care se găsesc tot mai puţini piţărăi şi tot mai multe dulciuri), încălzeşte vinul pentru părintii ce-şi însoţesc copiii şi pentru flăcăi. Deschide larg porţile şi după ce aruncă piţărăii, se alătură alaiului şi colindă tot satul. La Monument, Moş Crăciun soseşte cu sania şi împarte daruri copiilor. La ultima casă sătenii cântă “O, ce veste minunată”, prima colindă din an. În tot satul e linişte şi se aud doar glasurile colindătorilor. Bucuria lăuntrică a fiecăruia izbucneşte prin toţi porii unindu-se cu a celorlalţi într-o pace sufletească desăvârşită, ce nu poate fi atinsă decât în acestă zi a anului. Este impresionant, emoţionant, înălţător!”, potrivit lui Ion Breaz.

De asemenea, colindatul continuă în satul Limba. La prânz, copiii merg din nou din casă în casă, să vestească Naşterea Domnului, şi primesc bani, iar câteva ore mai târziu se colindă la biserică.

”La ora 20.00 e colindul satului pentru cei care nu le vine nimeni la uşă să-i colinde. Ne adunăm la monumentul din centrul satului şi colindăm toţi, la un pahar de vin, la un colac. Alături de noi vin toţi cei care ştiu că nu o să aibă colindări. După aceea mergem la casele fiecăruia, toată noaptea, la fini, nănaşi, rude şi prieteni. Feciorii merg la fete pentru că ei au altă ceată”, a mai spus Dorin Bucur.

Satul Limba este apreciat de comunităţile învecinate pentru că are oameni harnici şi gospodari, păstrători de tradiţii, altruişti şi veseli.

În zona acestei localităţi au fost descoperite importante situri arheologice care atestă prezenţa dacilor aici.

Comuna Ciugud, de care aparţine acest sat, este singura din Alba unde populaţia între cele două recensăminte – din 2002 şi 2011 – a crescut.