Sfârşit groaznic pentru un adolescent de 17 ani, din Iaşi. A murit ars de viu, într-o rulotă

Un tânăr de 17 ani din comuna ieşeană Iorcani a murit carbonizat după ce rulota în care se afla a luat foc.Rulota era parcată într-o pădure.
Filip Stan
30 dec. 2017, 14:40
Sfârşit groaznic pentru un adolescent de 17 ani, din Iaşi. A murit ars de viu, într-o rulotă

Tragedia s-a petrecut pe un drum forestier, din pădurea de pe raza satului Iorcani. După ce au stins flăcările, pompierii au descoperit că în rulotă se afla o persoană al cărui corp era carbonizat în proporţie de 90%. Acesta a fost identificat cu ajutorul unor martori, fiind vorba despre un tânăr în vârstă de 17 ani.

Incendiul s-a propagat de la o sobă neizolată corespunzător care încălzea rulota, ce aparţine unei societăţi comerciale care efectua lucrări de exploatare a materialului lemnos. Administratorul acesteia le-a declarat poliţiştilor că băiatul venise în timpul zilei, însoţit de o altă persoană, pentru a achiziţiona lemne de foc, şi că ulterior a rămas peste noapte în rulotă.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Brigitte Pastramă a spus adevărul despre relația cu Florin Pastramă! Cum se înțeleg cei doi în prezent
Fanatik.ro
Reghecampf, exclus AZI din fotbal? Craiova și FCSB, decizii de ultima oră în dosarul de la Comisia de Disciplină. Toate scenariile și cele mai noi informații. Exclusiv
Capital.ro
Regula fermoarului ar putea deveni obligatorie în Codul rutier. Amenzi de până la 648 de lei pentru șoferii care nu o respectă
Playtech.ro
Cât costă să cumperi lemne de foc de la Romsilva în 2026. Cât plătește o familie pentru 5, 10 sau 15 metri cubi
Adevarul
Orașul european în care o româncă de 25 de ani nu găsește chirie din cauza cățelușei sale: „Aș prefera să dorm pe stradă decât s-o las”
wowbiz.ro
Fotografie șocantă în ancheta morții Valentinei Tănăsie. Ce a primit avocatul familiei victimei și ce spune despre Vlad Băltățeanu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
NEWS ALERT O nouă țintă aeriană detectată la granița României! Două avioane F-16 au fost ridicate de la sol
iamsport.ro
Uluitor! Românul care a fost rezervă pentru Bayern Munchen la meciul cu Viking, în Champions League
MediaFlux
Primele indicii despre cum ar putea arăta Guvernul Niculescu. Lista numelor vehiculate pentru fiecare minister (Surse)
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT