ACCIDENT rutier ÎNGROZITOR soldat cu zeci de morţi şi răniţi, inclusiv copii

Cel puţin trei persoane au murit şi 30 au fost rănite în urma coliziunii dintre un autobuz şi un autoturism Skoda în capitala cehă Praga, a anunţat vineri poliţia locală, relatează site-ul publicaţiei Express.
Sânziana Stancu
12 ian. 2018, 18:50
ACCIDENT rutier ÎNGROZITOR soldat cu zeci de morţi şi răniţi, inclusiv copii

„Coliziunea dintre un autobuz şi un autoturism a provocat moartea a trei persoane, conducătorul maşinii Skoda şi doi oameni care se aflau în autobuz”, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliţiei din Praga, Monika Schindlova.

Dintre cei 30 de răniţi, mai mulţi se află în stare gravă. Unii dintre pasagerii autobuzului nu au fost deocamdată descarceraţi, în condiţiile în care un copac s-a prăbuşit peste mijlocul de transport în comun.

Incidentul a avut loc în jurul orei locale 16.00 în zona Horomerice, una dintre suburbiile din Nord-Estul nord-estice capitalei Cehiei, potrivit express.co.uk.

Poliţia a mai precizat că alte 45 de persoane au fost rănite, între care cinci se află în stare gravă, iar zece mai puţin gravă, iar celelalte persoane au suferit răni uşoare.

Purtătoarea de cuvânt a serviciilor de salvare, Jana Postova, a declarat că „doi copii au suferit răni grave şi au fost intubaţi şi  puşi în comă artificială”

Autobuzul implicat în tragedie aparţine companiei private Arriva şi circula între Praga şi satul Holubice, la Nord-Vest de Praga, potrivit express.co.uk.

Autorităţile anchetează cauzele accidentului.

 

 

DailyBusiness
RO-Wine: Vinuri din 15 țări și trei zile în care Bucureștiul devine, din nou, capitala vinului internațional
Spynews
Iubita lui Andrei Ștefănescu a împlinit 37 de ani! Ștefania Ducă a sărbătorit alături de prezentator și de fiul acestuia
Fanatik.ro
Apariție de senzație pentru fosta soție a acționarului de la Dinamo. Angela Martini a furat toată atenția
Capital.ro
O mare doamnă a filmului ne-a părăsit. A fost soția unui actor celebru. Fiul său a confirmat vestea tristă
Playtech.ro
Cum protejezi trandafirii de afide înainte ca insectele să distrugă bobocii și frunzele
Adevarul
Restaurantul lui Pescobar din Londra, închis din cauza restanțelor la chirie
wowbiz.ro
Rezultatele autopsiei lui Robert, elevul de clasa a VIII-a din Bacău, care a murit în curtea școlii. Ce spune mama băiatului
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mama lui Robert, adolescentul care s-a stins din viață în curtea școlii, susține că fiul ei putea fi salvat. Femeia neagă că băiatul ar fi avut probleme de sănătate: ,,Copilul mai avea puls”
iamsport.ro
Anamaria Prodan șterge pe jos cu Giovanni Becali: ”Nu mai are jucători nici cât negru sub unghie, dar vorbește de fiecare! Louis Munteanu era al meu, nimeni nu visa vreodată”
MediaFlux
Anunțul Casei de Pensii pentru milioane de români! Cum se face cont online CNPP pentru asigurații sistemului public de pensii
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi