Creşte riscul unei conflagraţii globale. Al Treilea Război Mondial, marea frică a omenirii în 2018

O mare majoritate a directorilor de companii şi a universitarilor cred că riscul unei confruntări între marile puteri este tot mai mare, conform unui sondaj global realizat de Forumul Economic Mondial (WEF) şi publicat miercuri.
Ionela Marcu
17 ian. 2018, 18:29
Creşte riscul unei conflagraţii globale. Al Treilea Război Mondial, marea frică a omenirii în 2018

Dintre cei aproape 1.000 de participanţi la acest sondaj anual privind riscurile la nivel global, 93% au spus că fricţiunile politice sau economice între marile puteri se vor înrăutăţi. Aproape 80% consideră că riscurile legate de războaie care să implice mari puteri sunt mai ridicate în acest an decât în 2017.

Sondajul a fost lansat înainte de reuniunea anuală a liderilor din cadrul Forumului Economic Mondial, care va avea loc săptămâna viitoare, de marţi şi până vineri, la Davos, în Elveţia. În ciuda percepţiei că securitatea globală se înrăutăţeşte, fenomenele meteo extreme se află în fruntea listei cu cele mai probabile scenarii de risc pentru al doilea an consecutiv

În timp ce migraţia în masă a ieşit din primele cinci locuri în acest clasament pe 2018, dezastrele naturale au urcat pe poziţia a doua în topul celor mai probabile riscuri. Atacurile cibernetice, fraudele cu date şi furtul de date se numără de asemenea printre primele cinci ameninţări din acest an.

Aproximativ două treimi dintre participanţii la sondaj au fost bărbaţi europeni şi nord-americani ce activează în mediul de afaceri şi în mediul academic.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Laurențiu Reghecampf a impresionat cu un ceas de lux de 65.000 de euro la revenirea la FCSB
Capital.ro
Radu Georgescu trage un semnal de alarmă. România a fost lovită de scăderi puternice în mai multe sectoare: Este cea mai mare scădere de la pandemie
Playtech.ro
Vinzi lucrurile din casă pe OLX sau Vinted? De la ce punct poate deveni activitatea ta una care interesează ANAF
Adevarul
Secretele uimitoarei șosele înghițită de Dunăre. Cum a fost clădit și cum a dispărut sub ape legendarul drum Széchenyi
wowbiz.ro
Iancu Sterp, dezvăluiri despre accidentul în care era să își piardă viața alături de frații săi: „Era să murim atunci”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Marius Șumudică, propunere pentru Gică Hagi înaintea meciului cu Bosnia
MediaFlux
Vaccinul antigripal a ajuns în farmacii. Interviu cu medicul Daniela Ștefănescu, vicepreședinte Asociația Medicilor de Familie București
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte